„Dragostea nu se poartă cu necuviinţă”, dragostea este politicoasă, binevoitoare, aduce linişte în jurul său. Se poartă cu multă cuviinţă, nu caută numai ale sale, ci se interesează şi de ceilalţi. Dragostea nu se aprinde de mânie. Unde-i mânie, nu-i iubire. Dragostea nu pune la socoteală răul, nu este pomenitoare de rău.

Sfântul loan, cel ce a scris Scara, vorbind despre pomenirea de rău, despre aducerea-aminte de răul pe care ţi l-a făcut cineva, spune că aceasta este „rugina sufletului”, „viermele minţii”, este „cui înfipt în suflet”, este păcat neîncetat, este fărădelege de fiecare clipă, iar în Pateric se spune că cel care e pomenitor de rău, care îşi aminteşte de acele rele pe care i le-a făcut cineva, acela ori de umblă, ori de mănâncă, ori de doarme, ori altceva de face, ca de rugină se mănâncă, e ros de pomenirea răului, e neliniştit, e nemulţumit. Or, dragostea nimiceşte toate acestea. De aceea se spune in Scriptură că dragostea „acoperă mulţime de păcate”.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 14-15)