Sfânta m-a mângâiat; parcă simt cum îmi dă putere şi curaj să merg mai departe, să lupt, să ţin piept obstacolelor şi ispitelor. Nici nu ne dăm seama de imensa comoară pe care o avem la Iaşi!

Dragostea faţă de semeni nu se exprimă doar prin gânduri bune, ci şi prin rugăciune. Rugăciu­nea este cea care leagă cu puternice legături, care durează punţi, care împrieteneşte, întăreşte, mân­gâie, tămăduieşte şi ajută. Ea este expresia celei mai desăvârsite - dacă putem spune aşa - şi celei mai dezinteresate iubiri.

Aşa de mult ţine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fără de ea nici El nu ne iartă păcatele noastre. Dumnezeu, în marea Lui iubire de oameni, ne cere şi El ceva în schimbul iertării de care avem nevoie. „Voieşti să-ţi iert păcatele cele multe? Ţi le iert cu o condiţie: să ierţi şi tu greşalele aproapelui tău”.

Joi, 24 mai 2018, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași a avut loc Dezbaterea publică pe tema „Familia în societatea contemporană”.  Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă, Specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, Sucursala Teritorială Iași.

Dacă m-a ocărât cineva, nu trebuie să mă răzbun. Să mă rog pentru el, ca Bunul Dumnezeu să-l mântuiască, să-l ierte.

Diavolul te săgeată prin unele cuvinte ale altor persoane, al căror suflet conţine întuneric şi-i stăpânit de întuneric. Şi el dă cuvinte din întuneric, nu dă din lumină. Şi atunci, pentru toţi care aud cuvintele lor, sunt neplăcute. Dar trebuie să le rabzi, că n-ai încotro. Şi n-ai voie să-l judeci. Adică, noi trebuie să folosim mai mult mila pentru ei.

Să fie spovedania noastră cu nădejde bună, cum că ne va ierta Dumnezeu, iar nu cu deznădejde, precum a făcut Cain, zicând „Mai mare este vina mea decât a mi se ierta mie” (Facerea 4, 13). Asemenea și Iuda, măcar că s-a mărturisit înaintea arhiereilor că a vândut sânge nevinovat, dar nu i-a folosit la nimic acea spovedanie, că era cu deznădejde.

Aceasta însă este, repet, generozitatea, bunăvoinţa lui Dumnezeu. Pentru că, până la urmă, ce i-am dat celuilalt? Un bun pe care tot Dumnezeu ni l-a dat. Prin urmare, tot lui Dumnezeu Îi dăm bunurile.

Cine Îl caută pe Dumnezeu şi gustă harul Lui, va trăi lucruri cu adevărat măreţe în viaţa sa şi va descoperi că înnoirea vieţii în Dumnezeu îi este mai de trebuinţă decât orice altă „noutate” pământească.

Dumnezeu ne vede durerea, ne aude rugăciunile, plânsul, ne cunoaşte gândurile, ne ajută în purtarea crucii pe care o avem de dus. Ne îndeplineşte rugăciunile când cerem ce e bun pentru mântuirea noastră.