Drept aceea, socotesc că lucrul pocăinţei cu aceste trei fapte bune se lucrează: întru curăţirea gândurilor, întru neîncetata rugăciune şi întru răbdarea necazurilor ce vin asupră; care [fapte bune] datoare sunt nu numai arătată ci şi gânditoare lucrare a avea, astfel încât, pe cei ce zăbovesc întru ele, nepătimaşi să-i facă.

Deci, de vreme ce fără de cele înainte grăite trei fapte bune nu se poate săvârşi lucrul pocăinţei, precum cuvântul a arătat, sunt încredinţat de aici că pocăinţa se cuvine tuturor totdeauna, şi păcătoşilor, şi drepţilor celor ce voiesc a dobândi mântuirea; de vreme ce nu este niciun hotar al săvârşirii care să nu aibă trebuinţă de lucrarea faptelor bune celor înainte-zise. Pentru că celor ce încep, adică, prima li se face aducere înlăuntru a evlaviei; celor de mijloc, înainte-sporire; iar celor desăvârşiţi, întărire, nici de vremi, nici de îndreptări tăindu-se, fără decât numai de reaua credinţă cea din necunoştinţă, şi aceasta este cu lesnire celor ce se pleacă spre dulceţi, şi cu pricinuirea deznădăjduirii se desfătează cu dulceaţa, şi cugetul novațienilor îl primesc, şi leapădă pocăinţa, ce se sprijină şi pe Apostolul, care, vorbind către evreii care de voie greşeau şi în fiecare zi se botezau, grăia: Fără să mai punem iarăşi temelie a pocăinţei de la faptele cele moarte, şi despre credinţă întru Dumnezeu, din învăţătura botezurilor (Evrei 6, 1-2) şi celelalte. Dar aceasta o a zis nu lepădând pocăinţa – să nu fie! –, precum grăiesc aceia, ci zicând că întru toată lucrarea pocăinţei temelie este Botezul întru Hristos, învăţând pe cei ce au crezut din tăierea împrejur că nu trebuie să se boteze în fiecare zi. Şi adaugă: Căci cu neputinţă este ca cei ce odată s-au luminat, şi au gustat darul cel ceresc, şi s-au făcut părtaşi ai Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului ce va să fie, şi au căzut, iarăşi să se înnoiască spre pocăinţă (4-6), înainte zăcând Sfântul Botez. Iar după puţin aduce: Pentru că, de voie păcătuind noi după ce am luat cunoştinţa adevărului, de aici nu se mai află jertfă pentru păcat (Evrei 10, 26).

(Sfântul Cuvios Marcu pustnicul, Scrieri, Editura Cartea Ortodoxă, 2008, pp. 27-28)