Semnul Sfintei Cruci – datină apostolică
Semnul Cinstitei Cruci, cu care fiecare creștin ortodox se cuvine a se însemna, este o datină apostolică nescrisă, pe care Sfântul Vasile cel Mare, în capitolul 27, despre Sfântul Duh, numește prima predanie de obște zicând: „Anume că prima și cea mai de obște datină voi pomeni mai întâi Chipul Crucii, cu care nădăjduiesc la numele Domnului nostru Iisus Hristos, se însemnează cine sunt, de Scriptură fiind învățați”.
Iată acest de Dumnezeu purtător părinte fățiș mărturisește cum că pentru aceea creștinii ortodocși să se însemneze cu Chipul Crucii învățătură în Sfânta Scriptură nu se află, dar acest nescris obicei este primul și cel mai de obște.
Iară despre degetele cu care se însemnează asupra sa Chipul Crucii de către creștinii ortodocși ca despre un lucru prea știut, nici acesta (Sfântul Vasile cel Mare), nici altul careva dintre purtătorii de Dumnezeu părinți de demult n-au pomenit.
De ce? Pentru că nu a urmat nicio nevoie să se scrie despre aceasta, deoarece toți creștinii ortodocși în toată lumea, după nescrisa datină a Apostolilor, cu primele trei degete ale dreptei Chipului Crucii asupra sa însemnează fără nicio schimbare, care și până acum în toată Sfânta Biserică a Răsăritului, cu darul lui Hristos, se păstrează neschimbată și va fi păstrată până la sfârșitul lumii.
(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești I, Editura Tipografia Centrală, 1998, p. 144)