În practica ascetică a primilor monahi vinul şi carnea le erau interzise cu totul, cum subliniază însuşi avva Evagrie: „Să nu te bucure vinul şi să nu te desfăteze carnea, ca să nu strici carnea trupului tău şi gândurile ruşinoase să se depărteze de la tine”.

În ciuda acestei interdicţii stricte şi care în aparenţă nu îngăduie nicio excepţie, într-una din sentinţele duhov­niceşti pentru diaconiţa Severa, o monahie cultivată din mănăstirea Melaniei de pe Muntele Măslinilor, se spune: maniheică faţă de trup sau materie în general, ci are un caracter relativ. Şi pentru monahi sunt valabile principial următoarele: „Nu este bine să mănânci carne şi nu este frumos să bei vin, dar ele trebuie date celor bolnavi”.

Consumat în cantităţi mici, vinul era considerat până în epoca modernă un leac întăritor, pe care şi Pavel îl recomanda lui Timotei. Acelaşi lucru era valabil și despre carne. Renunţarea la anumite alimente nu trebuie, prin urmare, interpretată drept o formă de ostilitate maniheică faţă de trup sau materie în general, ci are un caracter relativ. Şi pentru monahi sunt valabile principial următoarele: „Cât despre abţinerea de la unele mâncăruri, cuvân­tul dumnezeiesc nu ne-a oprit să mâncăm ceva, ci a zis: «Iată, v-am dat vouă toate ca şi legumele verzi» (Facerea 9, 3); «mâncaţi fără să faceţi vreo deosebire» (1 Corinteni 10, 25); «căci nu ce intră în gură spurcă pe om»” (Matei 15, 11).

Despre ce este vorba în fond avva Evagrie ne-o spune la sfârşitul acestui text din scrierea sa despre „Bazele vie­ţii monahilor”: postitul să fie o faptă „la libera noastră alegere” (proairesis) şi, ca atare, „o osteneală a sufletu­lui” (ponos tes psyches), şi doar în al doilea rând, una a trupului. Atingem aici nervul întregii chestiuni a mân­catului şi postitului: ca şi privegherea legată de ea, şi postirea are drept scop întărirea voinţei noastre slabe şi egoiste, a acelei puteri a sufletului cu care avem putinţa să răspundem ca fii liberi chemării lui Dumnezeu. De voinţă, de consimţământul ei liber depinde, pentru Evagrie, dacă o sugestie trebuie considerată păcat sau nu, dacă poate duce la o faptă păcătoasă sau nu.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 90-91)