Nu putem ajunge la învierea din moartea care ne cuprinde decât dacă fratele nostru devine viaţa noastră. „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, spune Sfântul Evanghelist Ioan, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El.”

Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim.

L-a întunecat atâta iubire de argint că l-a vândut pe Învăţătorul, pe Ziditorul lumii, pe Cel ce a dat darul apostolilor.

Cum să nu? Asta e altceva, că știe. Dar El face orice ca tu să te mântuiești. Dumnezeu ne-a lăsat voință liberă. Nu merge preconceput: „Ăsta se mântuiește, aceștia nu se mântuiesc, că vreau Eu așa!”. Noi avem voință liberă.

Harisma, căci acesta este talantul pe care îl are fiecare dintre noi, să-l lucrăm cu iubire de osteneală, cu grijă și cu râvnă, ca să-l înmulțim. Harismele sunt daruri prețioase ale lui Dumnezeu, dăruite fiecărui om și există la unul mai mult, iar la altul mai puțin, dar sunt dăruite tuturor. Întrebarea este cât de mult sunt înmulțite.

Afectele, fiind puteri ale trupului, nu sunt nici bune, nici rele, dar devin bune sau rele prin întrebuinţarea lor cu sau fără control şi discernământ raţional şi duhovnicesc. 

Dintre toate darurile pe care trebuie să le căutăm și să le apreciem la părintele duhovnicesc, cel mai de preț este dreapta socoteală sau discernământul duhovnicesc. Un astfel de duhovnic poate să discearnă felurile gândurilor care ne învăluie: îngerești sau dumnezeiești, omenești sau drăcești și să ne dea sfatul mântuitor, de suflet folositor.

Atâta timp cât trăieşte după propria sa voie şi poftă, omul nu se teme de Dumnezeu, ci doar de lumea şi de oamenii în şi între care tră­ieşte, ca nu cumva acestea să îi fie obstacole în calea împlinirii sale personale. În momentul în care, fie prin intermediul unor evenimente fericite, fie negative, realizează rolul lui Dumnezeu în viaţa sa, începe să se teamă. Să se teamă de faptul că nici măcar el nu este aşa cum s-a crezut. Să îşi con­ştientizeze slăbiciunile şi vulnerabilităţile sale.

Pelerinajul de Florii de la Iași – 2019

Nu încercaţi să vă vedeţi drepți și fără greșeală, ci întotdeauna cereţi: „Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd greşelile mele şi să nu-l osândesc pe fratele meu!”.