În ziua Învierii, în prima zi de Paşti, creştinul are parte de o părtăşanie cu ceea ce se află dincolo de fruntariile înţelegerii omeneşti. Pentru oarecare vreme izbuteşte a nu mai fi nici el „din lumea aceasta”. În Duminica Tomei însă revenim cu toţii la nivelul minţii omeneşti. Hristos Însuşi recurge la dovezi materiale, brute, simpliste, potrivite vrerii lui Toma, adică ale făpturii. 

Biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi împlinește luni, 6 mai, 380 de ani de la sfințire.

Să participe întreg omul Ia rugăciune, întreaga-i fiinţă. Rugăciunea să devină din ce în ce mai vie, mai arzătoare, astfel încât omul să simtă că într-adevăr se află sub Acoperământul Domnului, sub ocrotirea harului Lui. Atunci ne va fi reuşită rugăciunea! Atunci viaţa şi jertfa noastră le vom trăi ca pe o minune continuă.

„Acestea pe care le spui tu acum, îţi deschid cumva porţile Raiului? Nemulţumirea ascunde în spatele ei egoism. Dumnezeu nu te va întreba dacă te-au iubit ceilalţi. Tu îi iubeşti?... Şi dacă îţi va spune Dumnezeu într-o zi că nu ai dreptate?”

Vorbind despre necazul altuia, vorbesc, fără să-şi dea seama, tot despre sine: „Am fost atât de zguduită, că până acum nu-mi pot reveni”.

Insuflarea Scripturii este de la Dumnezeu... aceasta înseamnă că trebuie să căutăm în ea adevăruri de un rang mai înalt, iar, dacă întâmpinăm greutăţi în a înţelege ceva, trebuie mai întâi să suspectăm propria lipsă de cunoaştere, mai curând decât un neajuns al textului dumnezeieşte-insuflat.

Datorită acestui dar suprafiresc al harului lui Dumnezeu, trimis lui prin suflarea cea de viaţă, a putut Adam să vadă şi să înţeleagă pe Domnul umblând prin Rai, să priceapă cuvintele lui şi împreună-vorbirile sfinţilor îngeri şi graiul tuturor animalelor.

„Să răsară pământul!”. Această mică poruncă s-a prefăcut îndată într-o puternică lege a naturii şi într-o raţiune măiastră. Porunca aceasta a săvârşit miile şi miile de însuşiri ale plantelor şi ale arborilor mai iute decât un gând de-al nostru.

Avva Ioan, cunoscut pentru marea sa ascul­tare, fiind trimis să aducă balegă de bou de către părintele său, Avva Pavel, dintr-un loc unde locuia o leoaică, întrebă pe Bătrân: „Dar ce voi face dacă vine leoaica?”. Atunci Bătrânul, glumind, i-a zis: „De va veni asupra ta, leag-o şi adu-o aici!”.

Smerenia nu se mânie niciodată, nu caută să fie pe placul oamenilor, nu se lasă pradă întristă­rii, de nimic nu se teme.