Dacă cineva n-a conştientizat ce este Taina Spovedaniei, ci crede că mărturisirea este să discute cu duhovnicul nedumeririle lui, sau să-şi spună durerea ca să fie mângâiat, sau că este un fel de întâlnire cu un oarecare psiholog, atunci lucrul nu e clar, deoarece n-a înţeles adevăratul scop şi sensul Tainei.

Atunci când renunțăm la ceva fără să avem vreo obligație, vreo constrângere, ci doar din propria noastră bunăvoință și dragoste pentru oameni și Dumnezeu, acest lucru ne este socotit ca o jertfă și va primi răsplată chiar de la Hristos.

În Biserică, a avea un punct de referință în persoana unui stareț ne ajută să păstrăm duhul smereniei, adică ne apără de primejdii. Nu trebuie neapărat să fim incoruptibili, dar trebuie să avem un punct de referință demn de încredere. Nimeni nu este incoruptibil.

Avem nevoie să ducem în inimă rana aceasta pe care am cunoscut-o prin lacrimi. Fără ea, am fi reci şi grabnic ne-am găsi în lumea aceasta modele. Avem nevoie ca mângâierea lui Dumnezeu să fie mai puternică în noi decât stăpânirea acestei lumi.

Dacă atunci când sufletul ne este plin de bucurie duhovnicească începem să vorbim mult și fără rost, să-i învățăm pe alții și să ne etalăm darurile primite de la Dumnzeu, negreșit vom pierde această bucurie și ne vom simți sufletul gol și pustiu.

Trecând prin moarte, trupul s-a purificat, s-a uşurat de păcat şi a devenit pământ curat, frumos mirositor.

Aşa cum soarele răsare în altă lume, la fel şi creştinul, prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos, a primit încredinţarea că după apus urmează un strălucitor răsărit de soare, urmează o nouă zi, o nouă viaţă.

Omul, abuzând de libertatea pe care a primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea lui cea dintâi şi din stăpân a devenit rob, rob al instinctelor.

Şi Mântuitorul S-a oprit cu precădere la partea Mariei. A Martei merge oricum. Trăim, muncim, ne hrănim; cealaltă se ocupă cu partea de surplus. N-am putea face însă din Marta simbolul vieţii active, şi din Maria al vieţii contemplative, cum a făcut, cel dintâi, Origen. Una fără alta nu se poate. Şi mai ales nu se poate Maria fără Marta! O Martă e întotdeauna necesară Mariei.

Când ai acest sentiment al părăsirii, ești neputincios pentru orice. Omul care trăiește părăsirea trebuie să se închidă în el însuși, ca să se descopere pe sine și să ridice această distanță, fiindcă, în esență, este o distanță lăuntrică, este o ruptură lăuntrică, și nu ruptură de Dumnezeu sau de oameni. Trebuie să se reunească cele sufletești ale lui care sunt despărțite, ca să poată mintea lui, duhul cel simplu, să urce la Domnul.