Sfânta Cruce care înalță toate popoarele spre Cel ce suferă, spre Cel ce rămâne în veac, în cer și pe pământ.

După cum cuvintele Lui rostite o singură dată dau putere, ca prin Duhul Sfânt, pâinea și vinul să se transforme, la Sfânta Liturghie, în Trupul și Sângele Lui, tot așa Crucea care L-a purtat atunci continuă să-L poarte până în veac. Putem spune că cine a înțeles taina Crucii a înțeles viața, și cine a înțeles viața, acela poate cunoaște și fericirea ei.

Suportând chiar moartea de e nevoie, aceasta înseamnă a voi să fii moștenitor al lui Hristos, a îndeplini poruncile lui Dumnezeu, a face voia Tatălui.

Crucea înseamnă biruință și cu ea trebuie să trăim o viață de biruitori. Crucea și Jertfa Mântuitorului trebuie adâncite în inima și viața noastră.

Ştii, când cineva îmi sărută mâna, cu degetele de la mână fac semnul Sfintei Cruci, și astfel oamenii nu sărută mâna mea, ci Sfânta Cruce.

Odată, Sfântul Macarie cel Mare împreună cu ucenicul său mergeau prin pustie. Ca să nu vorbească în deșert, l-a trimis pe el înainte, iar Părintele a rămas în urmă, cufundându-se în rugăciune.

Mulți din cei care doresc să se mântuiască merg la mănăstiri, la biserici. Unii se apropie de preot și-i spun: „Părinte, vă rog să-mi fiți duhovnic”. Oare trebuie să-i cerem aceasta?

Un glas venit de sus s-a făcut auzit lui spunând: „Vei primi un prunc care va fi o slavă nu numai pentru tine, ci pentru lumea întreagă”. Ioachim a făcut cunoscută această veste și fericitei Ana, dar aceasta n-a încetat rugăciunea sa către Dumnezeu cu lacrimi arzătoare.

Dreptul rugându-se dumnezeieștii bunăvoințe, primește ceea ce râvnea cu dor: „Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit pe ei”. Pentru aceea și pe el l-a auzit degrabă Atotmilostivul Domn, ca prin sămânța lui să se împlinească taina cea ascunsă și hotărâtă mai înainte de veacuri.

Domnul a poruncit: „cereți, și vi se va da” (Matei 7, 7), însă n-a zis câte rugăciuni să rostim pentru o cerere sau alta, și ne dă doar ce e de folos, iar ceea ce nu ne folosește, nici nu ne dă.