De obicei, oamenii iau contact cu preotul când ajung pentru prima dată la spovedanie. Rareori se întâmplă s-o facă doar cu ocazia vreunei nunți, a unui botez sau a altui necaz (boală sau moarte).

Mulți din cei care doresc să se mântuiască merg la mănăstiri, la biserici. Unii se apropie de preot și-i spun: „Părinte, vă rog să-mi fiți duhovnic”. Oare trebuie să-i cerem aceasta? De exemplu, unui părinte de sânge n-o să-i adresăm niciodată cererea: „Fii tatăl meu!”. Nimănui nici prin gând nu i-ar trece așa ceva. El este deja părintele nostru. Exact astfel stau lucrurile și în acest caz: dacă un anumit preot a ajutat un om să revină la credință și l-a îndrumat în problemele sale duhovnicești și în cele pământești și a început să-l poarte spre calea mântuirii, atunci el l-a înviat din morți și i-a dat viață pentru veacul viitor. Dacă omul va merge mereu la acesta, relația lor va deveni cea dintre un părinte și fiul său duhovnicesc. Și nu va mai fi cazul să întrebe: „Părinte, puteți fi duhovnicul meu?”. Pentru că Însuși Dumnezeu Îl va binecuvânta și-l va îndruma.

(Îndrumar creștin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, p. 300)