Hristos, Dumnezeul nostru, cel blând şi adevărat, îndelung răbdător, a chivernisit toate câte a făcut cu milă, căci ale Lui sunt toate şi Lui I se cuvine slava.

Ce este viaţa aceasta faţă de veşnicie? O clipă care nu înseamnă nimic! Niciunul dintre oameni nu a rămas nemuritor pe pământ, dar noi trăim de parcă am fi fără moarte. Gândul la moarte şi veşnicie ne scapă, ne devine cu desăvârşire străin. Aceasta este o mărturie limpede a faptului că neamul omenesc se află în starea de cădere. Este nevoie de luptă cu noi înşine și de răbdare pentru a îndura cu nădejde nevăzutele furtuni sufleteşti.

„Nu trebuie să numim sau să socotim pe vreunul rău, ci pe toţi să-i vedem, cum am spus, ca buni. Chiar dacă ai vedea pe vreunul tulburat de patimi, să nu urăşti pe fratele, ci patimile care-l războiesc.” (Sfântul Simeon Noul Teolog)

O iubire prin care cineva se jertfește pe sine pentru alții e și cea mai rațională, dar și cea mai greu de înțeles.

Rugăciunea nu e de fapt o simplă repetare a unei formule de rugăciune, ci este o atitudine de rugăciune, o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, să simți că ești lipit de Dumnezeu cu gândurile tale, să simți că atârni de El și să ai nădejde în El și să te încrezi în Dumnezeu în orice ai face și ți s-ar întâmpla, și atunci această stare sufletească ți se primește de Dumnezeu ca o rugăciune.

Tinerilor, valoarea voastră nu se măsoară în felul cum se poartă ceilalți cu voi, ci în demnitatea și moralitatea de care dați dovadă.

Așa să fie un tânăr: un mare erou pentru Hristos. Nu erou într-o dragoste falsă, omenească, pătimașă, ci eroul lui Hristos.

Copiii mei, să vă păziți comoara curăției neprihănită, ca Domnul să vă iubească și să-Și gătească sălaș în sufletele voastre! Căci într-un vas de necinste, murdar și spart, mirul harului nu va suferi să stea.

Fie-ți drag a te ruga de-a pururea! Ți se va lumina inima și va vedea pe Dumnezeu.

Va ridica îndată povara păcatelor tale și te va elibera. Și cum face asta?