În afară de iubire nu este nimic altceva, întrucât este scris că Dumnezeu Însuși este iubire.

Rugăciunea este vorbirea și unirea omului cu Dumnezeu, tărie a lumii, împăcare cu Dumnezeu, maica lacrimilor, ștergerea păcatelor.

Văzând pe Tatăl și devenind fii ai lui Dumnezeu, începem să trăim acea pace dumnezeiască, așa cum și pruncul, când se naște și vede pe tatăl, trăiește o anume împăciuire. Și omul, cunoscând pe Dumnezeu, și-a înțeles menirea lui și a început să atingă această menire, s-o dobândească.

Adesea chiar și la aceia care spun că nu cred în Dumnezeu se vede ascunsă înăuntrul lor pu­țină credință. Odată mi-a spus un tânăr: „Nu cred că există Dumnezeu!”. „Hai mai aproape”, i-am spus. „Auzi cum ciripește rândunica? Cine i-a dat această harismă?”. Sărmanul a fost mișcat de aceasta. Îndată i-a plecat acea împietrire a necredinței și i s-a schim­bat fața.

Nimeni nu poate ajunge la pace și liniște sufletească decât prin lupta cu ispitele și prin îndurarea cu răbdare a supărărilor. De altfel, Domnul a făcut același lucru înainte să moară pe cruce. A fost batjocorit, defăimat, umilit, chinuit. Cu multă grijă, El a construit pentru noi un model de viață. A creat o imagine a vieții Sale pe pământ pe care, prin luptă, trebuie să o urmăm cu toții.

Cu adevărat, iubirea este calea cea mai scurtă și mai presus de orice cale spre desăvârșire; printr-însa avem înlăuntrul nostru Împărăția Cerurilor.

Tot ceea ce facem pentru aproapele nostru vom primi de la Dumnezeu. Dacă vom ierta, El ne va ierta, dacă vom iubi, El ne va iubi, dacă vom fi milostivi și El ne va fi milostiv.

Când nu ne cunoaștem vinovățiile, ne înșelăm după părerea noastră cu „dreptatea” pe care n-o avem și, necunoscându-ne, nu răbdăm cele ce vin peste noi, cu rânduiala lui Dumnezeu.

Când un om nu are îndelungă-răbdare, bunătate, acestea vădesc că nu are iubire înlăuntrul lui. Iarăși, când nu rabdă îndelung, nu are bunătate, generozitate sub toate aspectele, este lipsit de iubire, lipsit de Dumnezeu.

Așa cum cel ce vrea să zidească o casă nu poate să o zidească, dacă nu va pune mai întâi temelie bună, tot așa și cel ce vrea să înainteze în virtute, nu poate înainta dacă mai întâi nu va pune temelie ascultarea și înfrânarea, răbdarea și smerenia. Căci acela care va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să dobândească aceste patru virtuți, împreună cu acestea, a împlinit toată virtutea.