În problemele du­hovniceşti nu trebuie să aşteptăm în­drumări din cer, ci să avem smerenia să ne supunem „reprezentanţilor” lui Hristos, preoţilor Săi.

Nu cumva, do­rind să ne satisfacem poftele egoiste şi iubitoare de plăceri, să-i spunem lu­crurile duhovnicului într-un aseme­nea mod, încât să ne batem joc de el şi să-i smulgem binecuvântarea.

Dacă cel ce este pe moarte este conştient, situaţia este deosebit de prielnică în ceea ce priveşte lucrarea preotului. Un astfel de suflet a rupt deja orice legătură cu grijile pământeşti, cu patimile şi cu nedreptăţile. El se gândeşte doar la veşnicie. Nădăjduieşte doar în Dumnezeu.

Şi la spovedanie pot fi luate măsuri radicale, însă aici este mult mai greu, căci „operaţia” nu poate fi făcută fară voia celui care se pocăieşte.

Credinciosul trebuie să aibă un scop pe care să îl urmărească şi să-l atingă. Orice om trebuie să aibă programul său de vieţuire duhovnicească.

Sârguieşte-te spre cititul cărţilor sfinte care întraripează sufletul, întru agonisirea cugetării smerite.

Mântuitorul, când a fost rugat să ne înveţe cum trebuie să ne rugăm, ne-a învăţat să cerem iertare pentru greşelile noastre aşa cum noi iertăm greşiţilor noştri. Dacă facem această nevoinţă, avem nădejde de mântuire.

„Dumnezeiescul har care deja a venit în sufletul tău va crește cum numai el știe și îți va deveni tuturor toate. În greutățile abrupte, harul se transformă în imagini și chipuri și te va ajuta. Te va liniști în tulburări, îți va deschide mintea ca să înțelegi tainele dumnezeieștii Pronii, pe care le vei întâlni”. 

Dacă mergi într-o casă şi ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh se află în acea casă. Adică dacă există duh de rugăciune, duh de înfrânare, duh de nevoinţă sau duhul răpirii, al minciunii, al lăcomiei, al vrăjitoriei...

Îți scriu aceste puţine sfaturi din care vei înţelege multe. Încearcă să placi lui Dumnezeu şi nu oamenilor.