Din plăcerea gustului se naşte desfătarea, beţia, lăcomia pântecelui.

Străduiți-vă să trăiți rugăciunea! Este exact ceea ce trebuie.

Poruncile sunt jugul, iar păcatele sunt povara. Însă, punându-le alături, sufletul află că jugul poruncilor este uşor ca fulgul, iar povara păcatelor grea ca un munte.

Unul se simte împiedicat de porci, altul de vaci și de găini, al treilea de ascultarea la trapeza mănăstirii, al patrulea de caracterele rele ale celor din jur, iar al cincelea de egoismul celorlalți și de ocările cu care îl copleșesc... Dar sunt, oare, toate aceste înrâuriri din afară o piedică în calea dobândirii smereniei? 

Monahul care lucrează este ispitit de un singur demon, iar cel care pierde vremea în zadar este înconjurat de o mulțime fără număr de demoni.

Cel ce a pierdut puterea asupra propriului suflet cum ar putea să stăpânească asupra altora? Nu căuta puterea, și Dumnezeu ți-o va da; stăpânește asupra păcatelor tale, iar când va veni vremea, îți va da El puterea și asupra semenilor tăi, spre folosul lor.

Sileşte-te să ai folos duhovnicesc din orice lucru, văzând ce-i bun în el, neamăgit de chipul înşelător al plăcerii.

Ce-ai de făcut, începe cu binecuvântare, şi mulţumeşte când ai isprăvit. Izbânda pune-o pe seama lui Dumnezeu; pentru ponoase, cere-I Lui iertare. Roagă-te când lucrezi, ori măcar lucrează în duh de rugăciune. Că rugăciunea unelteşte ca nimeni alta unirea omului cu Dumnezeu.

Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „chiar de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”.

Sinuciderea, abuzul de droguri şi deprimarea continuă să crească. Pentru a compensa incapacitatea noastră de a ne iubi unul pe celălalt deplin, societatea promovează cauze sociale pentru a ne linişti conştiinţa. Oamenii îşi pierd efectiv capacitatea de a se iubi, chiar în timp ce se angajează eroic în rezolvarea unor probleme sociale uriaşe de la un capăt la celălalt al lumii.