Cumpăna dintre ani a fost serbată prin rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, zeci de credincioși au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate de-a lungul anului.

Strădania noastră sinceră şi statornică prin chemarea deasă a numelui Domnului ne este de mare folos; prin această rugăciune – slăbănoagă aşa cum este ea – dobândim simţul prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră. 

Nimeni nu poate să spună prin cuvânt cum se naşte în suflet această smerenie, dacă nu o află omul prin încercare, prin faptă. Ea trebuie trăită. Să te smereşti cu adevărat, la momentul potrivit şi, astfel, capeţi această virtute. Numai din auzite sau din pagini de literatură bisericească nu poţi dobândi smerenia.

Să-i cerem ajutor ca, în toată viața noastră, să căutăm mai întai Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adauga nouă. Asta să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.

Desprinzându-ne mai cu desăvârşire de ale pământului, începe curăţia inimii, s-a subţiat firea acestui „animal omenesc”, şi acum începe să devină „om” şi începe să „vadă” pe Dumnezeu, cum spune psalmul: „Vedeam pururea pre Domnul înaintea mea” (Psalmul 15, 8). 

Nu pri­cepeam atunci că nu este vorba numai să înțeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deştept ca mine, mai cu experiență, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Şi că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt, poate tainic, poate de neînțeles, dar acela este cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.

Şi Mântuitorul arată: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci din fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Adică cuvântul care purcede din gura lui Dumnezeu este hrană? Este ca pâine? Atunci înseamnă că lăcomia de mâncare este până la urmă o foame de cuvântul lui Dumnezeu.

Păşind pe drumul vieţii lăuntrice şi contemplative, nu trebuie să ne relaxăm şi s-o părăsim. În această stare de relaxare e posibil să ne târască cei ce sunt lipiţi de cele exterioare şi palpabile. Aceştia rănesc cu părerile lor potrivnice cea mai sensibilă coardă a inimii noastre şi se străduiesc pe toate căile să ne abată de la viaţa lăuntrică, înălţând obstacole. 

Să primim insultele celorlalţi fără să ne tulburăm, ca şi când nu ne-ar fi adresate nouă. O astfel de purtare ne poate aduce în suflet pacea şi-l poate face pe acesta sălaş al lui Dumnezeu.

Cel ce a biruit patimile a biruit şi mâhnirea. Însă cel ce este biruit de patimi nu va putea evita legăturile mâhnirii. Aşa cum un bolnav se observă după culoarea feţei sale, la fel şi cel stăpânit de patimi se deosebeşte prin mâhnire.