Dacă nu facem greşeală înaintea lui Dumnezeu, apoi ne binecuvântează Dumnezeu şi totdeauna suntem veseli, fiindcă sufletul nu-i supărat, nu-i apăsat.

Multa rugăciune pe care o citeşte preotul are harul Sfântului Duh de la Dumnezeu, că aşa a dat bunul Părinte Ceresc ca să se ierte mărunţişurile care le-ai avut.

Înainte era foarte greu de trăit, osteneală multă, nevoie, sărăcie, dar multă bucurie duhovnicească, simplitate, prostime sfântă. Astăzi sunt multe înlesniri, dar pentru că nu ştim să le folosim după Dumnezeu, ne depărtează de El. E multă tulburare sufletească şi nu mai este bucuria aceea simplă.

Oare sfinţii s-au amăgit în nădejdea lor, în nevoinţele lor până la sfârşitul vieţii? Nu. Oare cei ce au adunat bogăţia pământească, cei ce au alergat după slava pământească, după cinstiri, nu s-au înşelat amarnic şi pentru totdeauna? Oare nu este tot lucrul pământesc fum care piere?

Cât de zavistnic este ochiul omenesc, care doreşte să pună stăpânire pe întreaga lume şi pizmuieşte pe cei ce stăpânesc bunătăţile pământeşti, chiar dacă are şi el îndestul din ele!

Dumnezeu Se descoperă nouă, de aceea este nevoie de inimă curată.

– Mă uit la tine. Curând vei muri.
L-am întrebat:
– Şi cât de curând?

Ru­găciunea neîncetată nu este scopul (atunci când se face mecanic), ci scopul este comuniunea noastră cu Dumnezeu.

Înțelegi că smerenia se învață? Numai întru smerenie le înveți pe cele cerești și înalte. Fără smerenie, oricât ai citi, nu înveți nimic.

După intrarea în viața noastră a factorului dumnezeiesc, după intrarea dumnezeieștii energii care lucrează în noi – fiindcă ea a fost în noi dintotdeauna, dar nu era lucrătoare – avem nașterea doririi lui Dumnezeu.