Mântuitorul, când a fost rugat să ne înveţe cum trebuie să ne rugăm, ne-a învăţat să cerem iertare pentru greşelile noastre aşa cum noi iertăm greşiţilor noştri. Dacă facem această nevoinţă, avem nădejde de mântuire.

„Dumnezeiescul har care deja a venit în sufletul tău va crește cum numai el știe și îți va deveni tuturor toate. În greutățile abrupte, harul se transformă în imagini și chipuri și te va ajuta. Te va liniști în tulburări, îți va deschide mintea ca să înțelegi tainele dumnezeieștii Pronii, pe care le vei întâlni”. 

Dacă mergi într-o casă şi ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh se află în acea casă. Adică dacă există duh de rugăciune, duh de înfrânare, duh de nevoinţă sau duhul răpirii, al minciunii, al lăcomiei, al vrăjitoriei...

Îți scriu aceste puţine sfaturi din care vei înţelege multe. Încearcă să placi lui Dumnezeu şi nu oamenilor.

Cu cât aude urechea mai des rugăciunea, atunci când lucrezi în timpul zilei, cu atât mai uşor noaptea rugăciunea curge, iar mintea se adună mai uşor.

Dacă Dumnezeu nu m-ar fi ajutat, aș fi fost o oaie pierdută și lupul cel viclean m-ar fi sfâșiat.

La Taina Dumnezeieştii Euharistii, din Paharul Vieţii, luăm Trupul şi Sângele lui Hristos şi devenim una cu El. Reuşim să ne atingem ţelul nostru: îndumnezeirea.

Cât de recunoscători trebuie să fim Lui Dumnezeu, că ne-a vorbit odată, ne-a binecuvântat şi ne-a scos din lumea nestatornică!

Dacă vreunul dintre voi întâlneşte o ispită, spre exemplu, cineva se poartă urât faţă de voi sau nu vă vorbeşte frumos, să zică: „Uite, ce bine! Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu! Ai îngăduit aceasta, ca eu să mă pot cunoaşte mai bine pe mine însumi”.

Ispitele ne smeresc, ne arată cât suntem de slabi şi neputincioşi, când suntem singuri. Ispitele sporesc răbdarea, rugăciunea, lacrimile, smerenia şi credinţa noastră. Iată raţiunea, scopul şi folosul ispitelor pe pământ.