Greşeala alunga îndrăzneala cea către Dumnezeu, dar pocăinţă o aduce înapoi. Harul nu ne lasă fără de nădejde, ci continuu îndeamnă pe cel căzut la pocăinţă. În timp ce gândurile care vin de la diavol îi dau omului deznădejde, ca piatra care cade peste frunzele fragede ale plantelor abia răsărite.

Nimeni să nu renunțe la această bună sârguință a rugăciunii monologice, oriunde și oricum s-ar afla, indiferent de vârstă sau de neam și să fie sigur că mult are să se folosească de aici. Înșelarea cea mai de pe urmă este să socotească cineva că această rugăciune este exclusiv datoria monahilor și nu datoria de obște a oricărui creștin. 

Pururea pomenitul gheron Iosif a numit rugăciunea „limba veacului ce va să fie”, pe baza experienței și învățăturii sfinților Părinți că deplinătatea harului la fiecare suflet văzător este neîncetata rugăciune. De altminteri, și lucrarea îngerilor în veacurile cele nesfârșite ale slujirii lor către Dumnezeu, ce altceva este afară numai de laudă și slavoslovie, adică rugăciune?

Sfântul lasă să se întrevadă faţă de fiecare fiinţă umană comportament plin de delicateţe, de transparenţă, de puritate în gânduri şi în sentimente.

Este mare lucru să nu gândeşti nimic rău cu privire la ceilalţi. Asta înseamnă să te gândeşti la celălalt şi să comunici cu el întotdeauna cu iubire şi înţelegere pentru defectele sale care nu-i definesc fiinţa, cu un sentiment de iertare, cu sentimentul de a comunica cu o taină.

Între sfinţenia adevărată sau căutarea sinceră a sfinţeniei şi falsa sfinţenie, simulată de toţi impostorii, există trei deosebiri radicale.

Păcatul, ca răzvrătire voită faţă de Dumnezeu, înseamnă îndepărtarea de la Izvorul vieţii şi deci o împuţinare a vieţii, o moarte (întâi spirituală şi morală, apoi chiar fizică).

„Când simţi că Lui Îi datorezi existenţa, nu numai prezentul, ci şi viitorul, atunci încerci să te interesezi: cine e El? Şi dacă spune chiar Evanghelistul cel mai iubit de Dumnezeu că Dumnezeu e Iubire, nu? La Iubire trebuie să răspunzi cu iubire.”

„Sfârșitul lucrării poruncilor este unirea și asemănarea cu Dumnezeu”. Făptuirea virtuților este împreunată cu păzirea poruncilor.

Pocăinţa este o stare de umilinţă în care noi ne întoarcem cu faţa spre Dumnezeu. Cum se învaţă nevinovăţia? A nu te răzbuna şi a trece cu vederea neajunsurile altora.