A fi liber şi a trăi în bucurie înseamnă să nu fii preocupat deloc de rezul­tate.

Ţineţi minte asta: să nu pretindem nimic de la ni­meni. Aşadar, să încercăm să avem răbdare şi să îndu­răm acea suferinţă care se datorează şi nouă.

Bucuria ta calmă, bucuria care nu e circumstanţială, va fi pentru el o mărturie, un semn a ceva ce-i scapă.

Există o chemare ascunsă în tine care te îndeamnă continuu să ceri, să mulţumeşti şi să lauzi pe Creatorul tău, eul din tine care se vrea la Tatăl şi la mama lui.

Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul și Care a făcut tot ce există, sigur că creația Lui va trebui să stea la dispoziția Lui, smerită.

Să te lași în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului. Să cerem ajutor de la Domnul și să ne lăsăm în mâna Lui.

Trebuie să refacem această legătură prin dragoste, stăruinţă şi rugăciune. Să avem dragoste pentru Dumnezeu şi dragoste pentru aproapele, pentru că nu poate să spună cineva că-L iubeşte pe Dumnezeu pe Care nu-L vede, iar pe aproapele, pe care-l vede, nu-l iubeşte.

Dumnezeu nu ascultă pe cineva care zice numai: „Doamne, am greşit, iartă-mă!”, căci pocăinţa înseamnă înfrânare şi smerenie. Deci Dumnezeu ne cunoaşte inima, şi dacă este înfrântă şi smerită se îndură de dânsa.

După rugăciune, ține relația cu omul. Aruncă-i un zâmbet, ca să vadă că nu îi eşti duşman. Nu un rânjet. Aruncă-i un zâmbet, dacă te provoacă.

Nu trebuie să te îngrijoreze marile păcate, pentru că toate se iartă, dar să fii pe o poziţie, o hotărâre şi o decizie de mare căinţă şi pocăinţă.