Lucruri oribile li se întâmplă unor oameni minunaţi – chiar şi copiilor inocenţi, care nu au făcut nimic ca să merite o astfel de soartă. Nu există justificări filosofice sau răspunsuri uşoare care să explice problema suferinţei. Suferinţa este o taină. Povestea lui Iov se sfârşeşte cu o întâlnire cu Atotputernicul, care reduce la tăcere toate ipotezele noastre. Nu există un răspuns în această viaţă. Când e vorba de suferinţă, nu se pune problema în felul lui „1+1 = 2”. Din ceruri, doar o tăcere adâncă – tăcere cu care, în cele din urmă, fiecare dintre noi se va întâlni la un anumit moment din viaţă, dacă nu cumva aceasta s-a întâmplat deja.

Realitatea şocantă a lui Iisus Hristos este că El a intrat întru totul în agonia şi mâhnirea omenirii: în tăcerea lui Dumnezeu. Intrând în această tăcere sfâşietoare – trăind-o pentru toţi oamenii –, El a spart tăcerea. Cel Veşnic, asumând chinul omenirii şi murind în veşmântul trupului nostru pe Cruce, a schimbat complet epicentrul relaţiei noastre cu taina suferinţei. Dumnezeu nu a rămas tăcut în Hristosul Întrupat. El a transformat suferinţa şi i-a dat semnificaţie. Fiul lui Dumnezeu ştie ce înseamnă să strigi: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” şi să primeşti drept răspuns doar tăcere. Cel Nevinovat a luat asupra Sa păcatele lumii. Nu a făcut nimic pentru a merita răstignirea sau osândirea din partea celorlalţi. Şi totuşi... El a pătimit pentru libertatea şi vindecarea noastră.

Aceasta nu este legea karmei – aceasta este legea harului. Este izvorul divin de unde artistul soarbe pentru a zugrăvi suferinţele şi bucuria omenirii. El este părtaş la suferinţele lui Hristos. Se afundă în iubirea compătimitoare a lui Dumnezeu. El îmbrăţişează taina Celui Răstignit şi invocă puterea Învierii. Aceasta izvorăşte milă şi vindecare peste fiecare om care contemplă ceea ce este zugrăvit prin interpretările, cântecele şi operele de artă.

(Jonathan Jackson, Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu, traducere de Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 63-64)