Când îi spuneai că eşti bolnav şi că medicul ţi-a recomandat să nu posteşti, îţi uşura postul până şi la dezlegări complete, fără să cerceteze în mod scolastic chestiunea. În punctul acesta se vede că unii i-au reproşat că este foarte plecat în aplicarea iconomiei. În mod concret, cineva i-a spus odată:

– Numai atunci trebuie ca duhovnicul să dea binecuvântare să se dezlege postul pe motive de sănătate, când (potrivit cu cele spuse de Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre) este în astfel de stare, încât, fiind întins pe pat şi luând foc casa din cele patru colţuri, să nu se poată scula să fugă. Atât de bolnav trebuie să fie.

Atunci Stareţul i-a răspuns:

– Sfinţii Părinţi nu spun astfel de lucruri.

– Spun, insistă acela.

– Nu spun, deoarece Sfinţii Părinţi nu scriu prostii! Eu mărturisesc ţintuiţi în pat, ce au avut comoţii cerebrale, sau infarct, sau sunt betegi din pricina diferitelor boli nervoase ereditare, care nu numai că pot posti, dar şi medical li se impune să postească datorită bolii lor. Dimpotrivă, am fii duhovniceşti care par a fi sănătoşi, deoarece sunt activi şi lucrează, dar li se impune să dezlege postul, din pricina neputinţei lor ascunse, de pildă, diabetul zaharat. Aşadar, criteriul dezlegării sau nu a postului nu este dacă cineva este ţintuit în pat, sau merge, ci felul suferinţei şi părerea medicilor evlavioşi, care vor fi întrebaţi.

(Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 106)