Bătrânețile sunt cinstite nu cele de mulți ani, ci chiar dacă cineva ar avea puțini ani și ar fi în floarea vârstei și ar avea fapte bineplăcute lui Dumnezeu, tinerețea acestuia se socotește bătrânețe cinstită.

Desfrânarea nepocăită și nespovedită este despărțire de Dumnezeu și agonisitoare a judecății, fiindcă „pe desfrânați și pe adulteri îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, 4). Este depărtarea de viață, moartea sufletului și începutul tristeții celei fără de sfârșit. 

Oare nu este vrednic de râs și de mare rușine când în zilele de război femeile fac fapte eroice și excelează în lupte, tăind rândurile dușmanilor și capetele celor de alt neam și aduc prăzi Împăratului, iar bărbații cad, și ei, care erau și mai mult datori să exceleze în război, sunt nimiciți cu ușurință, neîmpotrivindu-se deloc dușmanilor?

Dumnezeu nu face nicio deosebire între monahi și mireni și, în calendarul nostru, sunt mai mulți sfinți mireni decât călugări, mult mai mulți.

Sfinţenia adevărată înseamnă o stare de curăţie de toate patimile sufleteşti şi trupeşti, mai ales de mândrie şi slavă deşartă.

Când începe cineva să se roage, atunci toate preocupările lui personale, familiale şi profesionale îi apar şi-l răspândesc.

Dacă o strici cu duhovnicul tău, atunci se taie drumul către Dumnezeu.

Când există ascultare, chiar dacă ea cuprinde lucruri potrivnice Legii lui Dumnezeu, nu se prezintă primejdia vreunui rău.

Măsura desăvârșirii noastre duhovnicești o putem deduce din felul în care ne raportăm la oamenii care încă mai săvârșesc cele mai cumplite păcate.

În ceea ce ne privește, Dumnezeu ia în seamă starea generală a lumii. Aceasta este o mângâiere pentru noi, nu pentru a slăbi încordarea noastră, ci ca să ne ajute să ne ținem pe cale.