Creștinii știu că Hristos a lucrat răscumpărarea lumii, prin Sângele Său și prin moartea Sa. Creștinul are o viziune limpede a păcatului, pentru că simțirea sa lăuntrică nu este încețoșată de poftele patimilor, nici de trândăvirea conștiinței.

Toţi caută odihna şi bucuria, dar puţini ştiu unde să găsească această bucurie şi această odihnă şi ce anume trebuie pentru a ajunge la ele.

„Doamne, Tu eşti bun, Tu ne-ai făcut, ne hrăneşti şi îmbraci. Tu vezi, Doamne, cum se întristează tatăl meu pentru că nu plouă. Fă să cadă ploaie pe pământ.”

„Trec în zbor peste depărtări întinse: văi şi munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de dobitoace şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oameni şi câteva dobitoace. Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii.”

După ce vom părăsi starea de corp, ne vom cunoaşte mult mai adânc, vom cunoaşte mult mai în esenţă lucrurile, mult mai durabil. Ştiinţific, asta este materie, dar nu se poate spune, în esenţă, ce e materia.

Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.

Este bine să faci efortul acesta al răbdării. Vezi că și planta trebuie să aibă răbdare să crească; dintr‑o bobiță crește un spic. Dragostea vine atunci când omul este răbdător.

Dacă tu, ca om, te consideri vinovat şi te descoperi înaintea duhovnicului, Dumnezeu te-a iertat, fiindcă te-ai smerit.

Odată ce suntem creştini, chiar dacă unul cunoaşte mai bine drumul adevărului, altul mai puţin, altul prea puţin, atât cât îl cunoaştem, să-l ţinem, fiindcă respectând hotărârile Sfinţilor Părinţi şi ale celor şapte Soboare Ecumenice, se luminează mintea omului şi harul Sfântului Duh îl atrage spre Dumnezeu. 

Şi Domnul Hristos a zis: „Mână la larg şi aruncaţi mrejile spre pescuire”; şi Petru a zis atunci: „Doamne ne-am trudit şi nu am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare” (Luca 5, 4-5). Sfântul Apostol Petru s-a supus atunci cu mintea lui Dumnezeu fără discuţie.