Ceea ce atra­ge mai cu seamă este descoperirea icoanei, care a ve­nit cu precădere prin emigraţia rusă şi, de asemenea, Rugăciunea lui Iisus.

Trebuie să te gândeşti la Dumnezeu într-o manieră ca­re este conformă lui Dumnezeu şi nu după modurile noastre de gândire, în starea noastră de păcat.

Încercaţi să vă concentraţi pe o singură direcţie de mers. Și să aveţi conştiinţa împăcării cu sine, împăcării cu aproapele, să nu-L socotiți pe Dumnezeu ca un lunetist care stă să vă împuşte greşelile.

Suferința nu e darul lui Dumnezeu. Să țineți minte! Rezistența la suferință e darul lui Dumnezeu! Să reziști în fața tuturor cu suferința ta și să crezi că e o aripă fiecare cârjă – e mai mult decât orice!

Ca să înțelegi că, de fapt, Mântuitorul este viu și că e parte integrantă a răzmeriței tale împotriva propriei tale mediocrități, trebuie să-I acorzi Mântuitorului Hristos, locul ce I Se cuvine, să călătorești cu El.

Postitul care nu se face „înaintea Domnului” nu va putea vindeca răul fundamental care l-a alungat pe om „de la faţa lui Dumnezeu” (Facerea 3, 8).

Acest gol nu poate fi umplut cu mâncare sau cu alte lucruri naturale, pentru că în fiinţa lui e nemărginit. E acel spaţiu nemărginit care nu poate fi umplut decât de Cel Nemărginit.

Postirea „în faţa Domnului” vindecă în acest fel nu numai relaţia noastră perturbată cu Dumnezeu şi cu sinea noastră proprie, ci şi relaţia noastră cu aproapele.

Vedem un bărbat frumos sau o femeie frumoasă, dar nu ştim dacă sunt buni şi dacă sunt sănătoşi; nu pot ochii noştri să vadă ce se ascunde în spatele pielii şi încă nu putem spune dacă acest bărbat frumos este şi bun, deştept, capabil, puternic, sfânt, harismatic sau dacă este un om căzut, un hoţ frumos, un dictator sau un viclean cu chip frumos, un mincinos sau un calomniator frumos.

„Şi deodată am văzut aşa o grozăvie! Era plină chilia de demoni şi toţi alergau fără spor către uşă, însă nu reuşeau, căzând unul peste celălalt...”.