Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a poposit în principalele orașe din județele Iași, Neamț și Botoșani
Astăzi, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost dusă în mai multe orașe și localități din Moldova.
Ocrotitoarea Moldovei a mers în pelerinaj, preț de câteva ore, în principalele orașe din județele Iași, Neamț și Botoșani - Iași, Roman, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Pașcani, Botoșani și Hârlău – precum și în localitățile rurale aflate pe traseu. Racla cu sfintele moaște, așezată pe platforma împodobită cu flori a unui automobil, a fost însoțită de IPS Părinte Mitropolit Teofan, pr. Marian Timofte, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, precum și de câțiva părinți și ostenitori ai Centrului Eparhial Iași.
Traseul a cuprins, pe rând, și mai multe mănăstiri din cele trei județe. În dreptul locașurilor de cult, sfintele moaște au fost întâmpinate în sunet de clopot, iar preoții au ieșit cu Sfânta Evanghelie. La Catedrala Arhiepiscopală din Roman procesiunea a fost întâmpinată de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. În continuare, sfintele moaște au trecut pe la aproximativ 40 de biserici parohiale și catedrale din protopopiatele Piatra Neamț, Târgu Neamț, Pașcani, Botoșani, Hârlău și Iași, precum și pe la mănăstirile Văratic, Agapia, Vorona, Popăuți, Zosin, Coșula. Momente emoționante au reprezentat scurtele treceri prin curțile spitalelor județene de urgență și ale altor unități medicale: Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț, Spitalul Orășenesc „Sfântul Dimitrie” - Târgu Neamț, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, Spitalul de Pneumoftiziologie - Botoșani, Spitalul de Boli Infecțioase - Botoșani, Maternitatea Botoșani, Spitalul de Pediatrie - Botoșani, Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” - Botoșani, Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” - Iași, Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Iași și Spitalul Clinic „Doctor C.I. Parhon” - Iași.
La întoarcerea la Catedrala Mitropolitană din Iași Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a subliniat: „A fost o zi frumoasă, obositoare – dar foarte frumoasă – aproape 500 de kilometri prin Moldova, în fața multor spitale, în fața multor biserici și, din când în când, în fața unor trecători care se aflau pe străzi pentru diferite situații. A fost o mărturie despre un adevăr al Bisericii, și anume: creștinul are două arme în orice situație, dar mai ales în situații dificile. Prima armă este arma omenească. În contextul nostru, o armă cu trei tăișuri: distanțare socială, igienă și tratament medical adecvat. Creștinul are însă și o altă armă, arma cea dumnezeiască: Sfânta Liturghie, spovedania, dumnezeiasca Împărtășanie, cinstirea sfintelor moaște, ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru că biserica este și spital duhovnicesc. Iar procesiunea sau, mai bine zis, deplasarea cu moaștele Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva în Moldova astăzi este o mărturie a acestui spital duhovnicesc spre care se cuvine să alergăm în tot timpul, dar în mod special în momente grele precum acesta”.
Pe tot traseul s-au rostit, din mașină, rugăciuni pentru cei infectaţi de noul coronavirus, pentru personalul medical, pentru cei care mențin ordinea publică, precum și pentru toți creștinii aflați în nevoie. „S-a socotit că momentul prin care trecem este unul care necesită cu atât mai mult rugăciunile sfinților către Dumnezeu, ca Dumnezeu să-Și întoarcă fața spre noi. Se așteaptă două lucruri: ca oamenii să-și folosească toate instrumentele pe care le au împotriva bolii – dar această boală, ca orice suferință, nu poate fi tratată exclusiv cu mijloace omenești. Pe lângă mijloacele omenești sau fundamentându-le pe acestea, avem nevoie de Mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu, iar Ea se arată și prin mijlocirea Sfintei Parascheva, a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, prin mijlocirea tuturor sfinților”, a mai spus IPS Teofan.
Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor, ne-a declarat: „Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase a mers în acest inedit pelerinaj după ce s-a primit, pentru această deplasare, avizul Ministerului Afacerilor Interne. Pentru a ne asigura că, pe parcursul traseului, nu se va aduce nici un fel de atingere măsurilor luate de autorități pentru combaterea epidemiei cu care ne confruntăm, s-a luat decizia de a nu anunța public nici data desfășurării evenimentului, nici traseul. Nu a fost propriu-zis o procesiune, întrucât totul s-a desfășurat fără închinarea credincioșilor la sfintele moaște, fără participare colectivă, fără slujbe oficiate. De altfel, mașina care purta racla cu sfintele moaște doar a încetinit în dreptul unor lăcașuri de cult sau așezăminte spitalicești. Menționez că mai mulți clerici și credincioși din cele trei județe au cerut acest sprijin duhovnicesc, dorința lor fiind în deplină concordanță și cu intenția Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de înlesni această binecuvântare, această prezență vindecătoare a Sfintei Parascheva”.
Este pentru a treia oară în istorie când racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva părăsește Iașul. În decurs de aproape 379 de ani, de când au fost aduse de Voievodul Vasile Lupu (domn al Moldovei în perioada 1634-1653), racla nu a părăsit Capitala Moldovei decât de două ori. În timpul celui de-al doilea război mondial, pentru a fi protejată, racla cu sfintele moaște a fost ascunsă în sudul țării, întorcându-se la Iași pe 26 noiembrie, în 1944. După trei ani, în vara lui 1947, credincioșii au solicitat Mitropoliei să fie scoase moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și duse în procesiune prin satele pârjolite de soare și afectate grav de război. Sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei au fost purtate prin localități din județele Iași, Vaslui, Roman, Bacău, Neamț și Baia.
Vezi și Galeria FOTO: Sfânta Parascheva și-a vizitat închinătorii