Rugăciunea este maică şi împărăteasă peste toate faptele bune şi aduce în sufletul nostru dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Ea uneşte şi lipeşte pe om de Dumnezeu şi îl face un duh cu El. Orice rugăciune-i bună, dacă o zici cu frica lui Dumnezeu şi cu atenţie.

Eşti acasă, eşti pe drum, eşti în camera ta, eşti la lucru, eşti la câmp, oriunde, tu înalţă mintea către Dumnezeu. Şi zi cum poţi, dar zi mereu! Că cel ce se roagă des, însăşi rugăciunea i se face lui cel mai mare dascăl al rugăciunii.

Când plecăm la treabă, să avem pe Hristos în minte; şi când venim de la treabă iar, şi când ne odihnim iar. Şi când ne sculăm din somn, prima simţire, primul cuvânt acesta să fie: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”, „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului...” şi toate celelalte.

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 236)