Omul, cu cât înaintează în vârstă, vrând-nevrând, face multe păcate mai ales dacă nu se spovedeşte. Aceste păcate se depun pe sticla sufletului atât de mult încât, la un moment dat, nu mai poţi privi deloc prin acea sticlă; sufletul credinciosului nu mai este deloc transparent pentru cele duhovniceşti. Şi după cum un geam al casei, atunci când se murdăreşte foarte tare, nemaifiind deloc transparent, trebuie să fie curăţat cu un burete pentru a-i da din nou transparenţă şi curăţenie, tot aşa se întâmplă şi cu sufletul nostru. Numai preotul poate spăla acel geam al sufletului, deoarece el are mijloacele duhovniceşti, adică buretele şi soluţia care-l curăţă şi îi dau din nou transparenţa şi curăţenia iniţială.

Dacă facem periodic acea igienizare şi curăţire a sufletului prin Taina Spovedaniei putem avea garantată şi sănătatea trupului.

De cele mai multe ori bolile trupeşti sunt cauzate de bolile sufleteşti netratate şi necurăţate. „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi am venit să-i chem la pocăinţă” (Marcu 2, 17).

Spovedania cât mai deasă produce igienizarea sufletească. Aceasta îi garantează sănătate, transparenţă şi curăţenie. Toate acestea contribuie la păstrarea sănătăţii, la un echilibru între viaţa sufletească şi cea trupească, adică la armonizarea puterilor sufleteşti şi trupeşti, atât de necesară în viaţa noastră.

(Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, p. 35)