„Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor.” Cu aceasta încep poruncile Fericirilor sau poruncile adevăratei fericiri, nu ale fericirii pământeşti, iluzorii, trecătoare, după care, ca după o umbră, alergăm zadarnic toată viaţa, ci ale fericirii adevărate, depline şi veşnice, al cărei început l-a dezvăluit Însuşi Domnul pentru toţi creştinii în predica Sa de pe munte.

„Fericiţi cei săraci cu duhul” – adică fericiţi cei sărmani în duh... Ce înseamnă să fii sărman în duh? Înseamnă „...să ai o concepţie smerită despre calităţile tale duhovniceşti, să te umileşti, să te socoteşti păcătos”. Înseamnă să ai în tine calităţile opuse mândriei, slavei deşarte şi iubirii de sine. De ce tocmai lor, adică celor săraci cu duhul, le aparţine Împărăţia Cerească? Pentru că cel smerit cu duhul, „recunoscându-şi păcătoşenia şi nevrednicia sa, se lasă întru totul condus de harul lui Dumnezeu, nepunându-şi nicidecum nădejdea în puterile sale duhovniceşti şi harul îl conduce la Împărăţie” (Arhimandritul Mihail, Evanghelia tâlcuită. Evanghelia după Matei).

De ce neglijăm să mergem pe calea cea dreaptă, la bucuria desăvârşită?

Înainte de a începe să ne căim pentru fărădelegile săvârşite împotriva acestei porunci a Domnului, aş vrea să vă mai spun că „în virtutea aptitudinilor naturale, omul are imboldul sau tendinţa de a-şi dezvălui, de a-şi desăvârşi puterile sale, de a se compara cu ceilalţi, de a-şi câştiga buna părere a celorlalţi, cinstea, faima, bunăvoinţa. Această tendinţă este folositoare când îl îndeamnă pe om să se desăvârşească din punct de vedere intelectual şi moral. De asemenea, şi bunul nume este folositor pentru desăvârşirea şi fericirea noastră şi ale celorlalţi, când se bazează pe adevărata desăvârşire, când este dobândit în mod cinstit şi folosit corect. Dar firea noastră, stricată de primul păcat, iubirea noastră de sine abuzează de această tendinţă şi din iubirea haotică şi preţuirea faţă de superioritatea noastră provine mândria, care se manifestă în diferite forme şi lucrări” (Episcopul Petru, Calea către mântuire).

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Pregătirea pentru spovedanie, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumeniţa, 2014, pp. 126-127)