Mărturisirea credinţei în Hristos este legată de mărturisirea neputinţei noastre de a fi mântuiţi doar prin puterea noastră. Aceasta spune totul şi întreaga luptă a creştinului îşi are temelia pe aceste două lucruri: credinţa în Hristos şi cunoştinţa păcătoşeniei noastre. Astfel, rugăciunea lui Iisus arată în câteva cuvinte toată strădania credinciosului şi sintetizează întreaga învăţătură dogmatică a Bisericii noastre Ortodoxe.

Postul, privegherea şi rugăciunea înlesnesc dobândirea nepătimirii celei îndumnezeitoare, căci postul adevărat şi neîmprăştiat, împreunat cu milostenia, îl duc pe nevoitor, fără zăbavă, spre pragul nepătimirii.

Nu murim niciodată. Trăim de două ori: o existenţă mică, terestră, limitată, după care închidem ochii trupului şi trăim celălalt mod de existenţă, viaţa sufletului. Aceasta este tragedia omului care trăieşte voluntar în păcat, dar şi fericirea lui, dacă ascultă de poruncile Domnului arătate în Biblie şi propovăduite de Sfânta Biserică.

Cine are cuvântul lui Dumnezeu şi se conduce mereu, ascultător, după el, ştie totdeauna unde va ajunge. Acela ştie că se duce spre Dumnezeu, că se duce după Dumnezeu şi că va ajunge la Dumnezeu, pentru că un astfel de suflet umblă în lumină. Ce plină de siguranţă este inima lui, ce plină de bucurie este faţa lui, ce strălucitoare este privirea lui!

Pe când faţă de oameni adeseori ne împlinim datoriile cinstit ‒ din pricina fricii, sau ruşinii, sau respectului ‒, faţă de Dumnezeu nici una din aceste însuşiri nu ne face în stare să întoarcem, la timp şi cu dreptate, ceea ce datorăm, şi asta pentru că oamenii ne pot trage îndată la răspundere, dar Dumnezeu nu ne trage îndată. Astfel, omule, nu dispreţui bogăţia bunătăţii şi îndelungii Lui răbdări, și fii mereu drept faţă de Dumnezeu!

Simţeam că existenţa mea smerită slujeşte în acea oră unei taine. Mă chema un bătrân cu totul alb, a cărui viaţă era o rugăciune neîncetată, un cânt creştin preaînalt, să fiu de faţă lângă patul lui de moarte, să aud ultimele lui răsuflări.

Fiindcă nu am postit, am căzut din Paradis; să postim, deci, ca să revenim în el. Postul înalţă rugăciunea la Cer, devenind un fel de aripă a ei în mersul spre cele de sus; postul este spor al caselor, mamă a sănătăţii, pedagog al tinereţii, podoabă a bătrâneţilor, bun însoţitor în călătorii.

Domnul mă cheamă. Mă bucur, fiindcă mă duc spre lumina cea neînserată. Dacă găsesc milă la Stăpânul meu, mă voi ruga şi pentru dragostea ta.

Va trebui să ştim că există păcate grele, care ne împiedică de la Sfânta împărtăşanie, fapte care „ne îndepăr­tează de Hristos şi ne aduc moartea”, aşa cum consemnează în secolul al XV-lea Sfântul Nicolae Cabasila, ca şi păcate uşoare (v. I Ioan 5,17), care nu ne opresc de la Sfânta împărtăşanie: „nici unul din acestea nu ne împiedică să ne împărtăşim de sfinţenia Sfin­telor Taine”.

Obiectul ales pentru a fi exponatul lunii decembrie este un potir impresionant prin simbolistica și măiestria cu care a fost realizat. El face parte din colecția de obiecte de patrimoniu a Catedralei Mitropolitane din Iași, fiind expus în prima sală a Muzeului Mitropolitan, sala Sinaxar.