Dacă vom lupta în mod conştient şi hotărât cu patimile noastre, atunci Harul dăruit nouă de Dumnezeu va străluci în noi. El ne va da putere să respectăm neabătut toate poruncile mântuitoare şi ne va uni pentru totdeauna cu Hristos.

În mod obişnuit, mulţi dintre noi caută să acumuleze cât mai multe cunoştinţe lumeşti, profesionale, dar nu se străduiesc să dobândească cunoştinţe despre cel mai important şi esenţial lucru pentru noi, şi anume despre mântuirea noastră.

Iar dacă noi nu ne vom căi pentru păcatul judecării, adică nu ne vom opri să-i judecăm pe cei de aproape, negreşit vom ajunge să suferim fără mângâiere tot felul de necazuri.

Sfinții Părinții spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”.

Pocăinţa este înnoirea vieţii, ceea ce înseamnă să ne lepădăm (eliberăm) de trăsăturile negative, să ne îndreptăm (întoarcem) spre binele absolut.

Prin gândurile noastre virtuoase, paşnice, liniştite şi desăvârşite ne influenţăm şi pe noi înşine şi răspândim această pace pretutindeni în jur, şi în familii, şi în societate, şi oriunde.

Am înţeles încă o dată, încă puţin, că iubirea pe care ne-o poartă El poate deveni, la un moment dat, în ochii celorlalţi, banală – ea este atât de simplă, încât orice cuvânt în plus, care încearcă să o explice, pare să o schimonosească!

Stă în puterile noastre să ne împăcăm cu Dumnezeu. Dar fără de credinţă nu mai ajungem nicăieri: fără credinţă nici nu bănuim nevoia unei împăcări.

Cât de nerecunoscător sunt eu faţă de Tine, Dragostea mea! Ruşinea mă cuprinde fiindcă am fost nerecunoscător faţă de Tine. În timp ce Tu nu Te desparţi de mine nicio clipă, eu mă despart de Tine în somn ori în vis. 

Cine împarte are cât îi trebuie, cine nu împarte trudeşte singur să-şi care poverile.