În fiecare moment favorabil al lucrurilor, dar şi în momentele de nenorocire, la sănătate, precum şi în luptele cu boala, la bucurie, dar şi la necaz, noi trebuie mereu să oferim tămâia înmiresmată a recunoştinţei noastre dinaintea tronului Dumnezeirii ca nişte slugi nevrednice care au primit mila prin preacuratul sânge al lui Hristos. 

Și așa fiecare din mădularele noastre păcătuiește, când din sloboda alegere lucrează cele rele, în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu.

Însă nici cel care prelucrează arama nu a făcut rugina, nici părinţii necurăţia trupului. Tot aşa nici răutatea nu a făcut-o Dumnezeu, ci i-a dat omului şi cunoştinţa şi puterea de a deosebi, ca să fugă de rău.

Nu ne vom bucura de bunurile veşnice dacă nu vom dispreţui pe cele vremelnice.

Bogăția dragostei Lui și adânca Lui smerenie L-au înălțat la marele Lui triumf, în centrul unui eveniment universal, atunci când a dat bătălia dură la Cruce, biruind puterile urii și umflarea egoismului în toată întinderea lui și răsplătind cu dragoste și jertfire de Sine pe cei ce L-au răstignit!

Nici om, nici înger nu a putut să neutralizeze consecințele păcatului, de aceea a binevoit Dumnezeu Cuvântul să Se deșerte pe Sine, făcându-Se om, ca să replăsmuiască chipul stricat al lui Dumnezeu în om și să-l elibereze din tirania morții și a diavolului.

Dacă nu ne-ar fi fost dat acest mare dar al pocăinței, puțini s-ar putea folosi de înnoirea mântuitoare pe care a adus-o Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Mintea noastră care este „plecată spre cele rele din tinerețile noastre”, pervertirea pe care o provoacă legile contra firii ale păcatului, dar și răutatea demonilor creează acest rău general și atrag pe omul nenorocit să facă ceea ce nu voiește, ci ceea ce urăște.

Moartea pune capăt la toate! Cum te gândești la moarte, le-ai terminat pe toate.

Și a zis ucenicului său de chilie, monahul Gherasim: „Adă-mi şi mie un pahar cu apă de ploaie de afară să beau, că cine ştie ale cui sunt lacrimile acestea!”.

Ascultaţi cu luare-aminte pulsul vieţii noastre contemporane: oare nu vom fi şocaţi de această monstruoasă reclamă pe care oamenii şi-o fac singuri, de această îngâmfare, de această neruşinată laudă de sine, care au intrat în viaţa noastră într-aşa hal încât aproape nu le mai observăm?