Pasul cel dintâi către părtășia cu Dumnezeu este deplina încredințare de sine în mâinile lui Dumnezeu. Apoi Dumnezeu va fi Cel ce lucrează, iar nu omul. Părtășia cu Dumnezeu înseamnă ca Dumnezeu să se sălășluiască în noi, El să lucreze în noi.

Dacă suntem părtași la pace, atunci pacea naște bucurie și mângâiere în toți cei din jurul nostru. Toți simt gândurile noastre pașnice și liniștite.

Un astfel de suflet s-a obişnuit cu viaţa cerească şi trece din această viaţă, a multelor chinuri şi osteneli, la bucuria cea veşnică a fericirilor, ca unul ce s-a curăţit încă de aici.

Trebuie încă să învățăm să ascultăm tăcerea lui Dumnezeu. Când întârzie să ne răspundă, ceva important se întâmplă, așteaptă ceva de la noi, un motiv există. Scrie Sfântul Nicolae al Ohridei: „Începe drumul tău, cu frică de Dumnezeu, cu încredere deplină în Dumnezeu. Fiindcă să știi, și cea mai ușoară cale, fără Dumnezeu, nu ține...”.

Este adevărat că trăim într-o epocă dificilă și critică. Cinstea este batjocorită de mulți, marile valori ale cinstei, ale jertfelniciei de sine, ale iubirii de patrie, au devenit obiectul ironiei. Bărbăția, eroismul, mărturisirea, tradiționalismul sunt considerate supraviețuiri din trecut. Nu vorbește nimeni despre fanatism, habotnicie, despre divinizarea strămoșilor, naționalism sau rasism.

Este nevoie urgent a ne apleca asupra noastră înșine și a săpa înlăuntrul sinelui nostru necunoscut. Ne considerăm pe noi înșine multștiutori și nu cunoaștem ceea ce se petrece înlăuntrul nostru. Socotim că suntem desăvârșit liberi și nu putem să facem tot ceea ce voim cu noi înșine, lucru care ne alunecă cu dibăcie printre degete. Fără morală, bunăcuviință și noblețe suntem atrași în promovarea de sine, autoîndreptățirea, autosuficiență și recunoașterea publică a meritelor personale.

În Duminica a VII-a după Paști, 31 mai 2020, pe espalanda Catedralei Mitropolitane din Iași a avut loc slujba Sfintei Liturghii săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor restrâns de preoți și diaconi.

Ea este vocea lui Dumnezeu în sufletul omului, al cărei scop este acela de a distinge între bine și rău, de a-l cultiva pe primul și de a-l evita pe cel din urmă.

Libertatea voinței a fost cea care a definit demnitatea omului – o demnitate care l-a înălțat cu mult înaintea altor făpturi.

Este de datoria noastră să trecem fără încetare de la nivelul superficial la care fiinţele vor fi clasate în categorii, la nivelul persoanei autentice care nu este niciodată nici plictisitoare şi nici previzibilă.