Dacă omul pornește și merge până la capătul adevărului despre Bine, trebuie să ajungă la Domnul Hristos, izvorul, făcătorul și începătorul acestuia. Dacă merge până la capătul adevărului despre Dreptate, din nou trebuie să ajungă la Domnul Hristos, izvorul și făcătorul acesteia. Dacă merge până la capătul adevărului despre viață, lume, veșnicie, iubire, desăvârșire, milă, fericire, blândețe, nădejde, rugăciune, credință, pururea trebuie să ajungă la Domnul Hristos, unicul izvor și făcător.

În ajunul Întâmpinării Domnului, sâmbătă, 1 februarie 2020, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a participat la slujba de Priveghere oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iași. La slujba de seară au luat parte preoți și diaconi de la Catedrala ieșeană, alături de numeroși credincioși.

Când s-au împlinit zilele curăţirii, după Legea lui Moise, Maria şi Iosif, deşi rânduielile nu-i vizau, „L-au adus pe Prunc la Templu ca să-L pună înaintea Domnului” (v. 22). În templu, Dumnezeu s-a aflat faţă-n faţă cu Dumnezeu.

Ca niște fiare sălbatice se ridică patimile și poftele, sfâșiindu-ne tot ce e mai bun și mai sfânt în noi. Cădem în deznădejde și vrem să ne punem capăt zilelor. Dar glasul lăuntric al lui Dumnezeu și al Îngerului păzitor ne sfătuiește să ne întoarcem, să cădem în genunchi, să suspinăm și să plângem, cerând mila lui Dumnezeu.

Căci de ne vom întoarce spre lumea noastră lăuntrică, spre lumea nevăzută a Împărăţiei Cerurilor, vom vedea că şi acolo există lumină şi întuneric, curse şi gropi, tâlhari şi năluci, flori plăcut mirositoare şi buruieni otrăvitoare.

Sfinţii şi cuvioşii, ca unii ce s-au luptat pe viaţă şi pe moarte cu diavolul şi cu ei înşişi, ne dau şi în această privinţă o metodă şi un mijloc minunat prin care putem ieşi biruitori.

Nu pentru pagubele trupeşti să se descurajeze sufletul tău, nici lucrurile de nimic să-ți slăbească virtutea răbdării, ci teme-te mai ales de pagubă, dacă aceasta îţi împiedică scopul propus şi dacă simţi că te vatămă păcatele.

Sufletele care trăiesc în comoditate, care nu încearcă necazuri şi suferinţe, care se mulţumesc cu desfătările pământeşti, care urmează calea fericirii lumeşti. Sufletele acestea devin bolnăvicioase, fragile, moi ca ceara.

Pe când eram tânăr, eu mă luptam cu ele zi şi noapte şi asudam să mi le supun! Dormeam pe pământ, posteam cu desă­vârşire zile întregi, şi tot îmi dădeau de furcă!

Sărbătoarea în discuţie a fost instituită înainte de Schisma din 1054, generalizându-se însă abia în anul 1081. Poate că mulţi s-au întrebat de ce această împreună prăznuire a Sfinţilor Trei Ierarhi, mai ales că, încă din secolul al V-lea, Biserica îi prăznuieşte separat, la 1 ianuarie, la 25 ianuarie, la 27 ianuarie şi respectiv la 13 noiembrie.