Visul unui tânăr bogat
Un tânăr bogat, care trăia în desfătările lumii şi de cele sufleteşti nici habar nu avea, avu într-o noapte un vis mântuitor. Se făcea în vis, că ajunsese în Rai şi se desfăta în frumuseţile de acolo, însoţit de Sfântul Petru, care îi dădea explicaţiile necesare. Într-un loc văzu clădindu-se un palat strălucitor. Tot materialul ce se folosea la zid, era de aur şi argint curat.
„Pentru cine se clădeşte acest palat măreţ?” – întrebă tânărul.
„Pentru Nicolae, servitorul tău. – răspunse Sfântul Petru – dar Nicolae servitorul, nici nu va şti cum să folosească acest palat... el locuieşte într-o căsuţă mică... el se va rătăci într-un astfel de palat”. Sfântul Petru nu răspunse nimic.
Merseră mai departe şi ajunseră într-un loc unde clădea un bordei foarte şubred şi slab. Meşterul care lucra la el, încerca să-i facă pereţii cu trestie, fân şi paie, pe care le lega la un loc, le presa şi apoi le lipea cu lut.
„Dar asta ce înseamnă? – întrebă tânărul mirat – aşa ceva n-am mai văzut în viaţa mea... să clădească cineva cu paie şi fân? O mică scânteie va preface în scrum şi cenuşă o astfel de casă de paie. Şi pentru cine se clădeşte acest bordei şubred?”
„Pentru tine”, răspunse Sfântul Petru.
„Cum? Pentru mine? – întrebă tânărul mirat – O, nu... acest lucru nu se poate... eu am locuit până acum într-un palat... într-un astfel de bordei n-aş putea trăi nici un singur minut”.
„Şi totuşi – răspunse cu apăsare Sfântul Petru – acest bordei se clădeşte pentru tine. Să ştii, iubite tinere, că aici în Rai, Meşterul nostru cel Ceresc – Dumnezeu – clădeşte pentru fiecare om o casă (II Corinteni 5, 1). Servitorul tău, Nicolae, trăieşte o viaţă de rugăciuni şi de fapte bune; el dă material care rămâne: aur şi argint. Dar tu trăieşti o viaţă de desfătări lumeşti; tu dai material ce nu va putea rezista focului: paie, trestie şi fân.”
În decursul acestei vorbiri, bordeiul luase foc şi trosnea din toate încheieturile. În zgomotul acelui trosnet, tânărul se deşteaptă din somn, îngrozit peste măsură şi tremurând de frică. Visul acesta i-a străpuns inima şi viaţa. A ieşit din lume şi a început să strângă material trainic pentru casa lui veşnică.
„Fraţi creştini! Temelia mântuirii noastre este Iisus Hristos” (I Corinteni 3, 11). „Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra acestei temelii” (I Corinteni 3, 10). „Dacă cineva clădeşte pe această temelie: aur, argint, pietre scumpe sau dacă clădeşte: paie, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă; ziua Domnului (Judecata de apoi) o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (I Corinteni 3, 12-13).
(Protosinghelul Nicodim Măndiţă, Capcanele Iadului, Editura Agapis, Bucureşti, 2008, pp. 26-28)