Articolele zilei

Biserica – o minunată grădină, un Eden, un Rai

Oamenii simt o mare bucurie când intră într-o grădină frumoasă cu pomi roditori, felurite flori, unele mai frumoase şi mai folositoare decât altele. Creştinii luminaţi, cunoscători ai Tezaurului Bisericii, intrând în Sfânta Biserică simt o îmbelşugată bucurie, alergând cu văzul, cu auzul, cu mintea... după frumoasele flori şi roade evangheliceşti, apostoleşti şi proroceşti.

La aceasta tind ei mult, mai ales când în Sfânta Biserică nu-i nimeni care să-i înşele, ci Dumnezeu Care îndreptează, luminează, sfinţeşte, mântuieşte şi fericeşte. „Ce livadă (grădină frumoasă) – zice Sfântul loan Gură de Aur – este ca Biserica? Care Rai este aşa ca adunarea voastră? Aici nu este Eva care împiedică, ci Biserica care ridică şi îndreptează; aici nu este frunza copacilor, ci rodul Sfântului Duh”.

Şi iarăşi: „Livezile au diferite feluri de flori: unele spre mulţumirea ochilor, altele spre a mirosului, iar altele pentru vindecarea oamenilor. Şi fiecare din acestea e potrivită pentru om. Aşa şi Biserica are citirea Dumnezeieştilor Scripturi Evangheliceşti, apostoleşti şi proroceşti şi celelalte Sfinte cărţi”.

(Protosinghelul Nicodim Măndiţă, Cum să ne purtăm în Sfânta Biserică, Editura Agapis, Bucureşti, 2006, p. 23)

Autor: Protosinghelul Nicodim Măndiță
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: