În viaţa fiecăruia dintre noi există clipe pe care le putem numi întâlniri. În drumul său spre Damasc, pornit în prigoană asupra creştinilor, Apostolul Pavel s-a pomenit faţă în faţă cu Mântuitorul Hristos. Lumina acestei întâlniri a fost atât de puternică, încât Pavel a orbit. Lumina orbitoare l-a oprit în calea sa către întuneric şi Pavel a început o viaţă nouă.

În viaţa a milioane de oameni, şi nu doar în veacurile timpurii, ci şi acum, se întâmplă astfel de întâlniri: uneori în citirea Evangheliei, sau într-un moment de aprofundare, în clipa unei tristeţi adânci sau a unei bucurii fără margini; sau, pur şi simplu, într-un moment în care Dumnezeu îl ia pe cineva dintre noi şi i se arată, punând început unei noi vieţi. 

Această orbitoare clipă a întâlnirii este, desigur, irepetabilă, urmările ei însă vor continua pe tot parcursul vieţii. Alteori, clipa întâlnirii este abia perceptibilă chiar şi pentru cel ce trăieşte asemenea har de la Dumnezeu: este întâlnirea în Tainele Bisericii: în Botez, în Mirungere, în împărtăşirea cu Sfintele Daruri, în taina Cununiei şi în cea a Pocăinţei; se întâmplă clipe în care vălul se sfâşie şi vedem depărtările fără de sfârşit ale veşniciei, frumuseţea ei infinită, şi primim cumva nevăzut, dar perceptibil, „vederea” lui Dumnezeu.

(Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, traducere de Mihai Costiș, Editura Cathisma, București, 2007, pp. 10-11)