Așadar, cine Îl iubește din toată inima pe Dumnezeu și păzește cu tot sufletul voia Lui va putea în vremea necazurilor și a durerilor cu îndrăzneală să strige în rugăciune către Dumnezeu: „Îmi pare rău, o, Dumnezeul meu, că nu mi-ai arătat mai dinainte hotărârile voii Tale sfinte pentru mine, căci aș fi alergat degrabă să le împlinesc mai înainte de a mă chema Tu. Voiești să iei înapoi averile, cinstea și slava pe care mi le-ai dat? De mult sunt gata să Ți le înapoiez. Voiești să-mi iei copiii? Îi pun la dispoziția voii Tale. Voiești vreo parte din trupul meu? Ia-o, căci în curând voi părăsi tot trupul cu bucurie. Voiești sufletul meu? De ce să Te refuz? Nu voi întârzia deloc, ci chiar Te voi ruga să iei sufletul meu. Tot ceea ce mi-ai dat primește de la mine, căci Ți le dau de bunăvoie. Orice lucru al Tău îl săvârșesc de bunăvoie, fără silire, nimic nu rabd fără voia mea și Ție Îți slujesc, o, Dumnezeul meu, nu ca un rob, ci doar pun de acord voia mea proprie cu voia Ta cea sfântă”.

Iată chipul cel adevărat al acordului dintre voia omului și voia lui Dumnezeu!

(Sfântul Ioan Maximovici, Mitropolit de Tobolsk și Siberia, Iliotropionul sau acordul dintre voia omului și voia lui Dumnezeu, Editura Egumenița, pp. 181-182)