Începătorul oricărei virtuți este Dumnezeu, precum soarele, al luminii de toate zilele.

Cel ce se roagă pentru oamenii care fac nedreptate sfărâmă pe draci.

Sufletul se cunoaște însă în rugăciune cu toate stările și pornirile lui bune și rele.

În cererea adresată îngerului sau sfântului, gândul merge tot la Dumnezeu, căci simțim că de la Dumnezeu ne vine în ultimă instanță totul, chiar dacă ne dă prin înger sau prin sfânt.

Virtuțile reprezintă trepte ale unirii noastre cu Dumnezeu.

Noi zicem la slujbă: „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Nu zicem: numai o parte din viața noastră. Toată viața noastră să o trăim în așa fel încât să fie o slujbă adusă lui Dumnezeu. Asta este esențial.

Pe Dumnezeu Îl vezi atunci când știi că nu-L poți vedea! Și mai trebuie să vedem ceva. Ce? Păcatele noastre. Cine nu-și vede păcatele încă nu a văzut ce trebuie să vadă!

Niciodată nu putem fi singuri când Îl avem pe Dumnezeu. Niciodată nu suntem singuri când îi avem pe sfinții lui Dumnezeu. Niciodată nu suntem părăsiți când Dumnezeu este cu noi, când Maica Domnului este cu noi.

Toți fiii lui duhovnicești, care ne aflam acolo, l-am certat pe Mihail pentru comporta­mentul lui. Bătrânul însă, cu smerenia lui sinceră, ne-a spus: „Nu-l certați... Mă iubește și de aceea nu mă lasă să-mi dau aere”. Ne-a închis gurile și nu mai știam ce să mai spunem...

După o vreme, am visat că au venit la mine niște bătrâni de demult, îmbrăcați cu haine din acelea care se purtau pe vremuri. Aceia mi-au spus: „Fiule, tu ne-ai scris în pomelnic, dar starețul tău nu ne pomenește”.