Aceasta este cea mai adâncă, cea mai abisală introspecție pe care o facem în inima noastră: să-L găsim pe Dumnezeu în noi. Și atunci, regăsindu-L pe Dumnezeu în noi și întorcându-ne spre El cu toată inima noastră și cu mintea noastră, ajungem la rugăciunea pentru noi și pentru ceilalți.

Să ne rugăm și să-I cerem lui Dumnezeu ajutorul pentru semenii noștri, dar nu pentru că noi am fi niște sfinți care au dreptul de-a cere ceva. Rugăciunea noastră să vină din smerenie, și-atunci Dumnezeu va revărsa milostivirea Sa peste noi și peste cei pentru care ne rugăm.

„Să nu vă închipuiți că în iad Dumnezeu nu iubește, dar iubirea lucrează în diferite chipuri.”

Fiecare cu fiecare ne întâlnim și sunt metodele pedagogiei divine prin care Dumnezeu trimite fiecăruia solii Lui ca să-l trezească. Nu există om căruia să nu-i fi „ciocănit” harul la ușă.

Cel mai greu chin în infern este să vezi ce consecințe au putut avea unele gânduri, cuvinte, fapte ale tale.

Poate, oare, Dumnezeu, Dreptul Judecător, să caute fără mânie aprinsă către cel ce calcă legea în fiecare clipă? Poate, oare, Bunul Ziditor să ia aminte cu rece nepăsare la tânguirile făpturii aflate în nenorocire?

Cinstirea față de părinți și grija pentru ei să se întindă asupra tuturor împrejurărilor vieții, până la mormânt și dincolo de mormânt.

Copiii trebuie să-i hrănească și să-i odihnească pe părinți atunci când aceștia sunt bolnavi și bătrâni.

Ține minte că dacă omul nu spune tot părintelui duhovnicesc, atunci drumul îi este strâmb, iar când spune tot, mer­ge drept în Împărăția Cerurilor.

Este nevoie de timp, răbdare și trebuie să te rabzi pe tine. Firea noastră păcătoasă nu poate împlini dintr-o dată Legea lui Dumnezeu, poruncile lui Dumnezeu.