Primim lecții de viață din orice – dar avem înțelepciunea de a le observa?
Faceți osteneală și ieșiți în acest timp în orișice câmp veți voi și uitați-vă cu băgare de seamă la acest acoperământ alb de zăpadă, care învelește toată fața pământului: toate firicelele de zăpadă căzute din cer, oricât s-au învârtit prin văzduh, oricât s-au ciocnit unele cu altele, cu toate acestea au căzut în ordine, s-au așezat în chip prietenesc unele lângă altele și au făurit o mulțime de alcătuiri felurite, dintre care fiecare în parte merită să fie luată în seamă.
Câte linii drepte, câte linii frânte, câte linii oblice, câte perpendiculare, câte convexe, câte concave, câte circumferințe nu sunt aicea? Aici vedeți toată geometria! Și, cu tot frigul și amorțeala iernii, nu numai că toate sunt la locul lor, dar mai mult încă, nimic nu e lipsit de încântare și frumusețe.
Vedeți voi oare ce frumos e garnisită cu zăpadă această prăpastie urâtă? Ce corniș regulat și delicat e pe marginea ei! Ce coloane zvelte înlăuntrul ei! Câtă curăție în lucrare! Ți se pare că e o marmură ieșită din mâna celui mai iscusit sculptor! Și câte marmuri din acestea, câtă sculptură de felul acesta! Toată această frumusețe și această întreagă iscusință în făurirea ăstor munți de zăpadă rămâne nebăgată în seamă nu numai acolo unde nu sunt oameni, ci și acolo unde sunt.
Au oare mulți sunt aceia cărora le place să tragă povețe folositoare de la zăpadă? Însă Dreapta cea a-toate-făcătoare nu caută de sunt sau nu spectatori ai operei sale. Făcându-le pe toate cu cumpănire, cu măsură și cu număr, ea se mulțumește pe sine însăși și nu poate face nimic altminteri, decât numai astfel cum cere vrednicia sa, adică bine întocmit și măreț.
(Sfântul Inochentie al Odessei, Înțelepciunea dumnezeiască și rosturile naturii, traducere de Patriarhul Nicodim Munteanu, Editura Sophia, București, 2012, p. 81-83)