Nu departe de locul unde un monument simplu amintește că acolo s‑a aflat, cândva, vechea biserică a satului se înalță acum un nou locaș de rugăciune închinat Sfintei Treimi.

La Dumnezeu trecutul, prezentul și viitorul inimii omenești sunt toate prezent și El vede unde poate să facă o breșă și să comunice.

Părinții Bisericii dau sfaturi în cuvinte esențiale. De exemplu, ei spun să nu te încrezi dacă îți apare cineva ca un înger de lumină.

Sfântul Ioan Damaschin învață: „A făcut trupul din pământ, iar suflet rațional și gânditor i-a dat prin insuflarea Sa. Aceasta numim chip dumnezeiesc. [...] Trupul și sufletul au fost făcute deodată, iar nu întâi unul și apoi celălalt”.

Inima Maicii Domnului ascundea multe taine și negrăite bucurii. Văzuse atâtea lucruri minunate, auzise atâtea cuvinte nemaiauzite, atâtea taine îi va fi încredințat Fiul ei, Domnul Hristos, pe care ea le pusese în inima sa.

Fii foarte atent când te găsești în biserică, a continuat el. Să nu vorbești cu cineva și când cânți, nu te strădui din slava deșartă să faci glas frumos, spre plăcerea oamenilor.

Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos.

Întrucât fiecare am primit niște daruri, niște talanți, vom fi întrebați ce am făcut, de exemplu, cu darul minții, al voinței, al libertății, al credinței; cum le-am folosit și fructificat? Le-am îngropat în pământ, le-am folosit în numele nostru, pentru slava noastră sau le-am folosit în numele lui Dumnezeu?

În curgerea vieții pământești, noi vedem mai mult milostivirea Sa cea nemărginită, dar va veni ziua când Dumnezeu se va arăta mai ales în lumina dreptății Sale, ziua Înfricoșătoarei Judecăți. „Toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos”, zice Apostolul (Romani 14, 10); atunci, „Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va judeca neamurile fără strâmbătate”.

Osândirea unora la chinuri nu e un act al lipsei de iubire a lui Dumnezeu, ci constă tocmai în neputința lor de a simți iubirea Lui, neputință pe care și-au pricinuit-o prin lipsa de efort a voii lor de a răspunde cu fapta iubirii Lui. În judecata finală a lui Dumnezeu asupra oamenilor se arată totuși respectul lui Dumnezeu pentru libertatea omului, a cărui iubire a așteptat-o.