Semănătorul a semănat, pământul cel bun o primește, iar Dumnezeu o face să crească și o binecuvântează.

Biserica sobornicească, alegând calea de mijloc, a combătut ambele erezii și a statornicit prin dogmă că „mântuirea se săvârșește atât prin dumnezeiescul har, cât și prin conlucrarea omului”.

Pentru mântuire se cere lepădare de sine, care, altminteri, este cu neputință fară dispoziția interioară și fără propria voință.

Viața preotului este însoțită de o mulțime de situații dramatice ori tragice. Preotul, pe care până acum îl priveam ca pe un conducător al parohiei, ca pe un om chemat să conducă un fel de familie duhovnicească formală, trebuie în același timp să acționeze și ca un fel de „salvare”, ca „prim ajutor”.

Viața duhovnicească este cu putință doar atunci când omul își recunoaște adevărata lui stare și se smerește. Când un om acceptă să trăiască sub crucea lăsată lui de Domnul, abia atunci putem vorbi de credință.

Chiar dacă rupem fructele, am lăsat pomul, ca și în următorul an să dea din nou același roade otrăvite. Cu alte cuvinte, noi nu am schimbat nimic în sufletul omului, dacă doar iertăm și dezlegăm anumite fapte săvârșite.

Sfinții nu văd păcatele altora. Și nu le văd, nu pentru că nu vor să le vadă, ci pentru că nu pot să le vadă din pricina dragostei. De aceea zice și Sfântul Isaac Sirul că prin dragostea față de altul, „semeni sămânța virtuții în el”.

Dacă în lumina și căldura unei făpturi cum este soarele, omul și toată făptura se simt bine, prinde viață, apoi ce adâncă prefacere poate avea loc în omul care umblă în lumina cea necreată și dătătoare de viață a Soarelui celui veșnic?

Toți Părinții recomandă „fărădegrija de toate”, singura grijă îndreptățită fiind grija de mântuire.

Taina pocăinței (mărturisirii) seamănă cu un birou de contabilitate universal, la care omenirea vine și se împacă cu Dumnezeu, mărturisindu-și datoria și primind în dar achitarea ei. Când omul ajunge la simțirea vinovăției lui, vine la acest slujitor al Bisericii rânduit pentru aceasta unde mărturisește cu smerenie păcatele lui, ca să primească iertare.