Dumnezeu ne-a chemat pe toți – pe unii din copilărie, pe alții la maturitate, iar pe alții la bătrânețe. Fiind atât de bun, El ne-a luat pe toți, așa precum o găină își adună puișorii sub aripile ei, pentru a ne face părtași ai dumnezeieștii Sale Împărății.

Să ne gândim, așadar, la acestea și să arătăm râvnă în viața duhovnicească. Pentru că toate eforturile și toate pătimirile de pe pământ nu egalează bunătățile Cerului.

„Nu poți să-i ceri unui copil să meargă la același pas cu un om mare.” Este o frază cât o carte! Este o învățătură pe care ar trebui s-o avem în conștiința noastră și să ne gândim la ea.

Noi trebuie să căutăm să ne silim pentru o vrednicie la care niciodată nu putem ajunge. Dacă așteptăm vrednicia nu ne mai împărtășim niciodată, pentru că niciodată nu suntem vrednici. Dar Domnul Hristos ne face vrednici.

Sfântul Isaac Sirul spune că „încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu”. Cine nu se uimește de Dumnezeu n-a cunoscut pe Dumnezeu. Știe despre Dumnezeu, dar nu s-a întâlnit cu Dumnezeu. Cine se întâlnește cu Dumnezeu, acela rămâne copleșit de măreția Lui.

Rugăciunea să fie însoțită de încredere, nădăjduind temeinic în făgăduința Mântuitorului Care zice: „Amin, amin grăiesc vouă, de veți cere ceva de la Tatăl în numele Meu, va da vouă” (Ioan 16, 23).

Rugăciunea e un mare dar dumnezeiesc ce ajută, îmbărbătează, întărește, înalță și veselește veșnic pe drept-credincioșii creștini.

Astfel de mâini a avut, spre pildă, și Ilie Prorocul, care și-a întins mâinile în semn de rugăciune și a încuiat cerul și iarăși l-a descuiat prin rugăciune.

Cum s-au îndreptat atâția păcătoși, plângându-și faptele rele și părăsindu-le, ne putem și noi îndrepta!

În Rai, ochiul se va desfăta văzând frumusețea și slava lui Dumnezeu și alte multe frumuseți neînchipuite. Bineînțeles că toate acestea nu vor fi materiale, ca aici pe pământ, ci în chip spiritual.