Când un om face ceva cu intenții bune, trebuie să iasă bine. Iisus vrea ca fapta bună să izvorască natural dintr-o natură bună în chip dezinteresat, cum crește bobul de grâu și cum izvorăște apa din stânci, fără să se preocupe de bunătatea lor.

Sunt multe chipuri de a intra în Împărăția lui Dumnezeu, dar numai o singură ușă: Iisus. Dacă nu puteți înțelege Împărăția lui Dumnezeu, cel puțin primiți-o ca un copil în care nu se întâmplă nicio răvășire dialectică.

Legătura a fost de la început între Dumnezeu și om, s-a rupt această legătură și, atunci, religia înseamnă reluarea legăturii cu Dumnezeu prin rugăciune.

„Când simți că Lui Îi datorezi existența, nu numai prezentul, ci și viitorul, atunci încerci să te interesezi: cine e El? Și dacă spune chiar Evanghelistul cel mai iubit de Dumnezeu că Dumnezeu e Iubire, nu? La Iubire trebuie să răspunzi cu iubire.”

Insistența cu care ceri și încrederea pe care o ai, nădejdea pe care o ai că Dumnezeu îți va împlini, aceea te ajută. Dar să nu aștepți să-ți dea Dumnezeu fără să bați și fără să ceri ce ai zis. Rugăciunea trebuie făcută permanent.

Cea mai puternică rugăciune este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Cu răbdare și practică, Rugăciunea lui Iisus ajunge să facă parte din viața noastră, la fel ca aerul pe care-l respirăm.

Toate acestea sunt un miracol, o minune e existența noastră, un miracol în fața căruia mă închin și mă cutremur și mă desfăt văzând toată creația lui Dumnezeu.

Lumânarea aprinsă înseamnă o mărturisire, un crez: cred în lumină, cred în Hristos!

Când cugeți la Dumnezeu, roagă-te stăruitor, ca Domnul să-și amintească de tine când Îl vei uita pe El. Fie ca, în toate să-ți fie învățător Iisus Hristos.

„Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăția Cerurilor”. După mărturia obștească a Sfinților Părinți, cei săraci cu duhul sunt cei smeriți.