Fuga și lepădarea de păcate sunt condițiile de bază ale vieții creștinului îmbunătățit, călugăr sau mirean, condiția înfrumusețării sale sufletești.

Iubirea presupune: „fă bine și Dumnezeu, văzând binele, va rândui cele de folos pentru tine”.

Pe cel pe care l-a iertat El trebuie să-l iertăm și noi.

Noi trebuie să ne străduim să facem binele, să lucrăm întrucâtva ca Dumnezeu.

Fiecare iubire curată este binecuvântată pentru timpul cât ține, dar iubirea care ține până la capăt este binecuvântată veșnic.

O, cât de mult trebuie să fie omul atent asupra inimii lui, fiindcă prin poarta aceasta omul este totdeauna mai slab și aici cedează mai ușor. Când gândul unei fapte este aruncat peste zid înăuntrul inimii, îndată inima ia foc... ca pădurea uscată!

Ce minunat este un astfel de suflet de frate sau de soră! Iubind cu tot cugetul pe Domnul, la Care știe și dorește să se ducă, el va iubi și va dori tot ce-l poate ajuta pe drumul spre Cer.

Cine critică pe soră sau pe aproapele ei, nu are iubire. Iubirea se manifestă mai mult când cealaltă a căzut.

„Acestea pe care le spui tu acum, îți deschid cumva porțile Raiului? Nemulțumirea ascunde în spatele ei egoism. Dumnezeu nu te va întreba dacă te-au iubit ceilalți. Tu îi iubești?... Și dacă îți va spune Dumnezeu într-o zi că nu ai dreptate?”

Să participe întreg omul Ia rugăciune, întreaga-i ființă. Rugăciunea să devină din ce în ce mai vie, mai arzătoare, astfel încât omul să simtă că într-adevăr se află sub Acoperământul Domnului, sub ocrotirea harului Lui.