Cât de recunoscători trebuie să fim Lui Dumnezeu, că ne-a vorbit odată, ne-a binecuvântat și ne-a scos din lumea nestatornică!

La Taina Dumnezeieștii Euharistii, din Paharul Vieții, luăm Trupul și Sângele lui Hristos și devenim una cu El. Reușim să ne atingem țelul nostru: îndumnezeirea.

Clipa finală trebuie să te găsească, fie ridicându-te, fie căzând, dar în luptă cu tine însuți și cu ispitele.

Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm.

Precum este focul pentru aur, așa sunt ispitele vieții pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai mult credință, ne smeresc și ne învață să ne rugăm și să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă și cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită.

Cel ce a intrat prin ușa smereniei vine la Dumnezeu; iar fără ea este zadarnică toată osteneala și cu multe dureri drumul.

Oare nu poate să mântuiască sufletul tău Cel ce a făcut pentru tine lumea cea atât de mare, pe care tu o vezi?

Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtășește de toate virtuțile, dacă nu va răbda până la sfârșit și nu se va izbăvi de cursele diavolului, nu este vrednic să ajungă în Împărăția Cerurilor. Fiindcă și cei ce au luat arvuna au nevoie de răbdare, ca să primească răsplata desăvârșită în veacul viitor.

Dacă te rogi împotriva ispitelor, zi: „Tu știi ce-mi este de folos, ajută slăbiciunii mele. Si fă sfârșit ispitelor mele după voia Ta”.

Nu te ruga numai pentru celălalt, ca și când ai fi într-o poziție superioară și n-ai avea și tu nevoie de rugăciune, ci roagă-te și pentru el, și pentru tine, socotindu-te împreună păcătos cu el. Aceasta nu e o grijă egoistă de tine, ci o eli­berare de slavă deșartă.