Articolele zilei

Festivalul-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” – etapa mitropolitană a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

Festivalul-Concurs, ajuns în acest an la cea de-a XV-a ediție, este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în perioada 1 martie - 27 octombrie 2023 și este dedicat „Anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice şi Anului comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti”.

Proiectul își propune, între altele, să contribuie la preamărirea lui Dumnezeu prin muzica bisericească, să evidențieze rolul cântării liturgice în viața Bisericii și a credincioșilor, să susţină interpretarea autentică a muzicii bisericești, să faciliteze accesul publicului larg la acest gen de muzică și să îmbogățească repertoriul liturgic și muzical românesc, stimulând creativitatea compozitorilor de muzică.

În cadrul secțiunii de interpretare a ediției de anul acesta participă grupuri psaltice ale instituţiilor de învăţământ teologic preuniversitar (seminarii şi licee teologice ortodoxe). Proba de concurs în cele două etape ale Festivalului-Concurs (mitropolitană şi naţională) constă în interpretarea a două piese psaltice: o piesă impusă – din repertoriul lui Macarie Ieromonahul și o piesă la alegere – din repertoriul compozitorilor români Macarie Ieromonahul, Anton Pann sau Dimitrie Suceveanu.

Grupurile psaltice care vor concura în cadrul evenimentului desfășurat în Catedrala Mitropolitană din Iași în ziua de 12 octombrie provin din cele patru eparhii ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Acestea sunt:

– Grupul psaltic „Agapis” al Liceului Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”, Agapia, județul Neamț;

– Grupul psaltic „Filotheos” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe”, Botoșani, județul Botoșani;

– Grupul psaltic „Agnus” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județul Botoșani;

– Grupul psaltic „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, Iași, județul Iași;

– Grupul psaltic „Victor Ojog” al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, Mănăstirea Neamț, județul Neamț;

– Grupul psaltic „Imperialii” al Liceului Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Piatra-Neamț, județul Neamț;

– Grupul psaltic al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, Suceava, județul Suceava;

– Grupul psaltic „Melozii Romanului” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”, Roman, județul Neamț;

– Grupul psaltic „ Sfântul Ioan Gură de Aur” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur”, Huși, județul Vaslui.

Juriul va fi alcătuit din trei profesori cu o vastă experiență atât didactică, cât și dirijorală și componistică: părintele prof. univ. dr. Domin Adam, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, părintele conf. univ. dr. Stelian Ionașcu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și domnul conf. univ. dr. Eugen Dan Drăgoi, de la Facultatea de Arte din Galați.

După ce toate cele nouă grupuri psaltice vor fi interpretat repertoriul, luându-se în considerare criteriile de evaluare tehnice, artistice, precum și gradul de dificultate a repertoriului, membrii juriului vor acorda premiul I corului care a obținut cel mai mare punctaj și premiul special tuturor celorlalte coruri. Toți participanții vor fi premiați de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Grupul psaltic câștigător al etapei mitropolitane de la Iași va participa la faza națională a Festivalului-Concurs, care se va desfășura la București, în data de 27 octombrie, ziua de prăznuire a Sfântului Dimitrie cel Nou, și va concura cu grupurile psaltice câștigătoare ale etapelor mitropolitane ale concursului organizate de celelalte Mitropolii din cadrul Patriarhiei Române.

Așadar, în ziua de joi, 12 octombrie, începând cu ora 16.30, în Catedrala Mitropolitană din Iași sunt așteptați toți ieșenii și pelerinii iubitori de muzică bisericească autentică.

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: