Articolele zilei

În fiecare clipă Îl supărăm pe Dumnezeu ‒ gândul de la care începe smerenia

Părinte Cleopa, în încheiere, dați-mi și mie un cuvânt de folos.

Părinte Ioanichie, mai întâi să avem convingerea că în toată clipa supărăm pe Dumnezeu. Fără această smerenie din inimă nu ne putem mântui. Eu așa încep mărturisirea mea. Apoi, dacă voiești să te mântuiești, păzește aceste trei lucruri, cum spune Sfântul Antonie cel Mare: „Să nu te muți curând dintr-un loc în altul; să ai întotdeauna pe Dumnezeu înaintea ochilor și, orice vrei să faci, să ai mărturie din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți”. Alt cuvios părinte spunea: „Fă-ți chilia ta Rai, pe călugări să-i ai ca pe îngeri, caută pacea și te vei mântui!”.

Așa și noi, părinte Ioanichie, să păzim cu scumpătate învățăturile Sfinților Părinți și poruncile date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și, cu darul Lui, nădăjduim că ne vom mântui și în veșnica odihnă ne vom sălășlui. Amin.

(Arhimandritul Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, volumul V, ediția a II-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 141)

Autor: Arhimandritul Cleopa Ilie
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: