Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit! Iar bărbații parcă se împiedică în picioare: merg la mormânt, îl văd pustiu si rămân în nedumerire: ce putea să însemne faptul că nu-L vedeau pe Domnul? Nu, aici e vorba de dragoste chibzuită, care se teme de greșeală din pricina înaltului preț al dragostei și al țintei sale. Atunci când au văzut și au pipăit și ei, fiecare dintr-înșii a mărturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: „Domnul meu și Dumnezeul meu”, și de-acum nimeni n-a mai putut să-i despartă de Domnul.

Mironosițele și Apostolii închipuie cele două laturi ale vieții noastre: simțirea și chibzuință. Fără simțire, viața nu e viață; fără chibzuință, viața e oarbă – irosește mult și dă puțină roadă sănătoasă. Simțirea trebuie să meargă înainte și să dea imbold, iar chibzuința să hotărască timpul, locul, mijlocul de împlinire și, îndeobște, întreaga rânduială a ceea ce inima socoate să facă. Înlăuntru, inima merge înainte; iar când e vorba de faptă – chibzuința. Atunci când simțurile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rău, poate că ne vom putea bizui numai pe inimă, așa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori și roade, și din inimă va începe atunci să răsară binele, amestecându-se în chip înțelegător în curgerea vieții noastre.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, pp. 37-38)