Căci precum molia roade haina și caria lemnul, așa întristarea mănâncă sufletul omului.

Miliarde de suflete care au credință și nădejde în Maica Domnului vor trece ușor vămile văzduhului și din moarte la viață, pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului.

Când aveți o suferință, o ispită, o strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală, fie că este ispită, sau orice alt rău, îngenunchiați și rugați-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu și nu voia voastră. Și Dumnezeu, Care îngăduie ispita, oferă în același timp omului și mijlocul prin care poate s-o depășească. Durerea își exercită lucrarea ei și asupra sfinților, ca să înmulțească slava lor în Ceruri, datorită răbdării pe care ei o arată!

Pomul vieții este iubirea lui Dumnezeu din care a decăzut Adam și nu s-a mai putut bucura de ea, ci lucra și vărsa sudoarea lui pe pământul cu spini. Toți câți au fost lipsiți de dragostea lui Dumnezeu, adică de Rai, se hrănesc prin munca lor în mijlocul spinilor, cu pâinea sudorii, chiar dacă pășesc pe drumul drept al virtuților.

Am putea zice că acest cuvânt este un cuvânt veşnic! Cuvântul de îndrumare al Maicii Domnului are următorul mesaj: „Faceţi ce vă va spune El”, pe El Îl vreau în lucrare, pe El Îl vreau în atenţie, pe El, pe Fiul meu: „Faceţi ceea ce vă va spune El” (Ioan 2, 5).

Atunci când îl între­bai dacă a doua zi se va săvârși Sfânta Liturghie, el răspundea întotdeauna cu aceleași cuvinte: „Dacă va voi Dumnezeu, voi liturghisi”. După ce se trezea, se spăla, se pieptăna și cu pași hotărâți se îndrepta în tăcere către biserică și mergând în fața ușilor împă­rătești, se închina pentru Sfânta Liturghie.

Mai mult se odihnește Dumnezeu în ascultare, decât în alte virtuți. Și celelalte virtuți ajută, însă cum lucrează ascultarea, nu lucrează celelalte virtuți. De aceea, să vă îngrijiți mai mult de ascultare.

În prima Duminică a Triodului, 25 februarie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Nu cu strigătul glasului să te rogi Aceluia care este cunoscător al celor ascunse, ci cu strigătul inimii tale bate la urechile Lui. Nu cu mulțimea cuvintelor să tinzi spre El, fiindcă nu prin multă vorbire, ci prin minte preacurată te place Dumnezeu.

Cele două căi izvorăsc din același eu al omului. Ele reprezintă alternativa ce-i stă în față: smerenia sau mândria. Fariseul, în aparență drept, a intervertit sensul religiei. El a împlinit doar obligațiile exterioare, a redus legătura sa cu Dumnezeu la contribuția bănească și a nesocotit tocmai esențialul: poziția lui față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Vameșul, în schimb, conștient de păcatele sale, cerea doar iertarea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.