A vedea pe Iisus e o fericire ce nu se aseamănă cu nicio bucurie pământească, iar aceasta se întâmplă din când în când și din neam în neam, ca să nu se stingă dintre oameni siguranța existenței lui Dumnezeu.

Bucuria din Sfânta Liturghie pe care ne-a lăsat-o Domnul Hristos, bucuria din sfânta împărtășire cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, toate acestea, într-un fel, vin prin Maica Domnului.

Mai bine este să fii slobod, decât robit, alege mai bine stăpânirea de sine, decât încătușarea.

Dacă izvorul nu izvorăște apă, râul va seca. Dacă harul dumnezeiesc nu-l întărește, omul seacă duhovnicește.

Au văzut Fecioara ca tron și cer și-au fost cuprinși de frică, zărind pe Cel fără de început că a șezut de pe tron heruvimic, în pântecele feciorelnic.

Vineri, 27 octombrie, începând cu ora 16:00, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iași a avut loc o nouă întâlnire desfășurată sub genericul „Ne vedem la Mitropolie”.

Într-una din zile a părăsit lumea, cu toate ale ei, și „luându-și crucea”, s-a călugărit într-o mănăstire din apropiere. S-a așezat într-o peșteră, săpată în stâncă, pe malul râului Lom. Acolo a petrecut ani în șir în post aspru, înfrânare și rugăciune, izolat cu totul de lume și chiar de ceilalți monahi.

Căci Hristos S-a smerit. Și se smerește continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; își vede de mersul vieții lui mai departe.

Nici îngerii, nici oamenii n-o vor putea ajunge în sfințenie pe Maica Domnului. Oare v-ați întrebat vreodată de ce toți călugării și călugărițele, și chiar creștinii, pare că au mai mare evlavie față de Maica Domnului, decât față de Iisus?

Când simte prezența vânătorului, pasărea, deschizându-și aripile, zboară sus și scapă de laț. Tot așa și noi, când vânătorul sufletelor noastre, diavolul, vine, ca înaripați în Duhul prin contemplarea intensă, să căutăm cele de sus, să privim cele de sus.