Iubirea îi face buni pe oameni, și cu adevă­rat îi face buni. Ce este, deci, desfrânarea? Nu este cu putință ca cineva să iubească și în același timp să și desfrâneze! Fiindcă, bineînțeles, din lipsa de iubire se întâmplă acest lucru. Iubirea și pe aceasta poate să o înfrâneze.

Părintele Sofronie spunea că atunci când, asemenea sfinților, vrem să-I aducem lui Dumnezeu pocăință adevărată până la moarte, nu ne sunt îngăduite întrebări de felul: „De ce mi se întâmplă mie una ca asta? De ce Te porți așa cu mine, Doamne?”. Pentru noi, adevărata înțelepciune se vădește în întrebarea: „Doamne, cum să fac ca să nu cad în păcat și să nu mă lipsesc de făgăduințele Tale?”.

Domnul îți va rândui cele de care sufletul tău însetează, El nu rămâne dator dorurilor noastre!

Oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, sau al unei mâhniri ce duce la deznădejde, este numai și numai de la draci. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăție nu știi ce să faci și o risipești.

Fericiți și de trei ori fericiți sunt creștinii aceia din casa cărora nu lipsește icoana Maicii Domnului și au candelă la icoana ei, și citesc în fiecare zi măcar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului.

Este adevărat, probleme sunt multe, dar nu trebuie să dai drumul la sfoara care te leagă de Cer. Dacă îți dai drumul, cazi în neant, cazi în păcat, cazi în iad. Trebuie să te ții de această sfoară, orice ar fi, oricât de puternice ar fi vânturile! Ține-te cum poți, în felul tău, dar ține-te!

Când Îl pui pe Hristos hrană și pază vieții tale, optimismul și nădejdea cea bună sălășluiesc în tine, în ciuda tuturor căderilor, neputințelor și nenumăratelor noastre păcate.

Când monahii cântă „Cuvine-se cu adevărat” au sentimentul că se aseamănă cu îngerii, care stau înaintea tronului ceresc. Stau nemișcați și neacoperiți ca să dea cuvenita cinstire Preasfintei, care, și când vorbește, și când tace, și când poartă prunc, și când naște și când umblă prin Athos sau când duce la Cer cererile noastre, nu face nimic altceva decât ni-L înalță și ni-L pogoară pe Dumnezeu.

Bună și necesară este rugăciunea individuală făcută acasă, dar mai bună și mai puternică este rugăciunea în comunitate, în biserică.

Suflete creștin, nu te mai numi astfel dacă nu ai iubire! Nimic nu este mai creștin decât iubirea, și nimic mai păgân decât lipsa ei.