O nouă lansare de carte din seria „Ne vedem la Mitropolie”
De data aceasta, evenimentul a avut în prim plan lansarea cărților „Grădina cu îngeri și sfinți”, de Florica Bațu Ichim și „Scaunul gol dintre noi”, tot de Florica Bațu Ichim, alături de părintele Dumitru Ichim.
Întâlnirea, organizată de Sectorul Cultural și de Comunicații Media, s-a desfășurat chiar în prezența autorului, preotul Dumitru Ichim, doamna preoteasă fiind plecată în Împărăția lui Dumnezeu din anul 2010.
Întâlnirea „Ne vedem la Mitropolie” a fost moderată de Cassian Maria Spiridon, Președintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași. La aceeași masă au mai fost prezenți și Lucia Cifor, profesor la Universitatea „Al. I. Cuza”, Ilie Moisuc, lector la Universitatea „Al. I. Cuza” și Mircea Platon, redactor-șef la revista „Convorbiri literare”.
Sunt două cărți care, venind din exil până la urmă, ne învață pe noi, cei din țară, cum să rămânem acasă. Pe cei din exil, probabil, i-a ajutat foarte mult să se întoarcă măcar cu gândul nu acasă din punct de vedere geografic, ci într-o anumită zonă culturală și mi-am dat seama citind aceste cărți ce mare binecuvântare, ca să nu zic noroc, pentru familia Ichim că au putut scrie. Pentru că au avut totuși cu ei această țară, care este România, precum și biserica ortodoxă românească, fapt evidențiat citind aceste cărți și gândurile lor. Este mult mai greu să fii înafara țării și să nu poți scrie, să nu te mai poți întoarce niciodată de dincolo în patria tatălui tău., a subliniat Mircea Platon, redactor-șef la revista „Convorbiri literare” .
Părintele Dumitru Ichim a vorbit, la rândul său, despre importanța cuvântului în scriere:
Cuvântul este acel „logos”, care în toate școlile filosofice este ultima punte, ultima treaptă la care trebuia să ajungi. El înseamnă vorbă, înseamnă sens, așa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”. Vedem noi cum toate limbile Pământului încearcă să traducă „logos”, în limba română fiind tradus drept „cuvânt” și nicio altă limbă nu are îmbinarea aceasta, „conventus” și „conventum”, care sunt cele două firi, firea dumnezeiască și firea omenească, pământul care se ridică la Dumnezeu, acesta e „logos”-ul care dă viață.
Părintele Ichim s-a născut la 14 august 1944 în comuna Dărmănești, județul Bacău. Și-a făcut doctoratul cu părintele Dumitru Stăniloae, după care a plecat peste Ocean, iar de peste 50 de ani activează în Canada, ca preot și animator al Câmpului Românesc de la Hamilton. În această calitate, a colaborat cu mari oameni de cultură din exil, precum Mircea Eliade, Vintilă Horia, mitropolitul Bartolomeu Anania.
De o viață, părintele face versuri din orice, el introducând în cultura română haiku-ul și continuând sonetele lui Voiculescu. A fost căsătorit cu poeta Florica Bațu și este tată a șase copii. A colaborat la reviste importante de literatură din România, și la cele în limba română din Canada și Statele Unite ale Americii și are zeci de volume de poezie, proză, publicistică și teologie. Poezia sa și poezia doamnei preotese au fost întotdeauna apreciate de critică literară.